79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Romeo și Julieta din Tulcea: Doi tineri români, dați dispăruți, găsiți morți pe un câmp. S-ar fi sinucis din dragoste, deoarece părinții se împotriveau relației

Tragedie fără margini în Tulcea. Doi tineri, daţi dispăruţi zilele trecute – o fată de 14 ani şi prietenul ei de 15 ani – au fost găsiţi decedaţi miercuri dimineața pe un câmp din zona numită „cariera Bididia”, din Tulcea. Cei doi au plecat de acasă pe 4 ianuarie, părinţii anunţând dispariţia lor la poliţie, scrie gandul.ro.

Foto: adevarul.ro

Potrivit surselor, cei doi tineri și-ar fi pus capăt zilelor, aruncându-se de la înălțime. Sursele citate au mai precizat că aceștia ar fi avut o relație, iar familiile nu erau de acord cu acest lucru.

Polițiștii au refăcut traseul parcurs de persoanele dispărute, prin vizionarea camerelor de supraveghere identificate, fiind stabilit faptul că acestea s-au deplasat într-o zonă de câmp, din afara municipiul Tulcea.

„La data de 4 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a doi minori, în vârstă de 15 ani, de către familiile acestora. Minorii au plecat de la adresele de domiciliu și nu au mai revenit. Imediat după sesizarea depusă privind plecarea voluntară a celor doi, polițiștii au demarat proceduri ample de depistare a acestora.

De asemenea, la data de 6 ianuarie a.c., aparținătorii unuia dintre minori și-au exprimat acordul cu privire la mediatizarea cazului, astfel fiind solicitat sprijinul cetățenilor, prin intermediul mass-mediei, iar în cazul celui de-al doilea minor, aparținătorii nu au fost de acord cu mediatizarea cazului. În cauză au fost efectuate toate activitățile specifice, implicit a fost refăcut traseul parcurs de persoanele dispărute, prin vizionarea camerelor de supraveghere identificate, fiind stabilit faptul că acestea s-au deplasat într-o zonă de câmp, din afara municipiul Tulcea.

Astfel, a fost desfășurată o activitate de scotocire a câmpului respectiv, fiind implicate echipe de investigații criminale, ordine publică, echipe canine, efective de jandarmi, pompieri și voluntari, în urma cărora au fost găsiți cei doi minori, fără a prezenta semne vitale, având semnalmente ce corespund cu cele ale persoanelor dispărute”, se arată în informarea Poliției Române.


Pub