18,97 lei/l Motorină scade sub 19 lei/l în weekend la 18,97 lei/l, benzină 22,32 lei/l; ANRE 1.000.000 Țigări ascunse în tavanul camionului; organizator, șofer și soție trimiși judecată PCCOCS 50.000 lei Microbuz furat Olanda depistat la Albița; șoferul declară cumpărat Germania 7.000 € 19,80 lei Euro la 19,80 lei, dolar 16,89 lei azi la BNM pentru weekend; euro crește cu 0,003 lei
Bărbatul din Cimișlia, care și-a ucis soția cu sapa în grădină, trimis în judecată: Anterior a stat în pușcărie pentru violență în familie

Bărbatul de 56 de ani din Cimișlia, care și-a ucis soția cu sapa și a lăsat-o să zacă în grădină, trimis pe banca acuzaților. Potrivit procuraturii, acesta a revenit din penitenciar în luna octombrie 2022, unde și-a ispășit pedeapsa pentru violență în familie.

Foto: UNIMEDIA

„La data de 1 iunie 2023, angajații poliției au recepționat apelul telefonic al fiului victimei (domiciliată într-un sat din raionul Cimișlia), pe faptul că acesta, revenind de la muncă acasă, a depistat-o pe masa sa decedată în fundul grădinii, însângerată, cu multiple leziuni ale capului.

Ieșind la fața locului, organul de urmărire penală a constatat în grădina gospodăriei, în iarbă, cadavrul femeii de 57 de ani, care prezenta multiple traume ale oaselor capului, provocate de un obiect ascuțit-tăietor.

În cadrul cercetării cazului, au apărut suspecții precum că soțul victimei în vârstă de 56 de ani, care a revenit din penitenciar în luna octombrie 2022, unde și-a ispășit pedeapsă pentru violență în familie, a și săvârșit fapta.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, acuzatul, la data de 1 iunie 2023, fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmare a unui conflict cu soția sa, i-a aplicat cel puțin 10 lovituri cu tăișul unei sape în regiunea capului, iar văzând că soția nu dădea semne de viață, a ascuns cadavrul acesteia în iarbă, după care a mers în domiciliu și s-a schimbat de haine.

Potrivit investigațiilor, în cadrul expertizării stării psihice a bărbatului, în timpul omorul soției, acesta a acționat cu discernământ.

La data de 3 iunie 2023, în privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă - arestul preventiv.

La 30 iunie 2023, cauza penală a fost remisă la Judecătoria Cimișlia, sediul central, pentru examinare în fond.

Dacă bărbatul va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare pe un termen de 20 de ani sau detențiune pe viață”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții PG.

La data de 2 iunie, oamenii legii au anunțat că un bărbat și-ar fi ucis soția, în timp ce efectuau lucrări agricole în grădină. Totul s-a întâmplat pe 1 iunie, într-o localitate din raionul Cimișlia.


Pub