4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Serghei Lavrov va face prima vizită în UE de la începutul războiului din Ucraina: Unde urmează să plece ministrul rus de externe

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov intenționează să viziteze Malta în decembrie pentru a participa la reuniunea Consiliului Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, citată de hotnews.ro.

Foto: Profimedia

Aceasta va fi prima vizită a lui Lavrov într-o țară din Uniunea Europeană de când Vladimir Putin și-a trimis forțele de invazie în Ucraina, în februarie 2022.

Ambasada Maltei în Rusia a precizat pentru Vedomosti că decizia de a organiza reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE pe insulă în perioada 5-6 decembrie „se aplică tuturor membrilor, inclusiv Federației Ruse”.

„Delegațiile OSCE sunt informate în mod regulat cu privire la progresul pregătirilor. Detalii practice suplimentare, inclusiv invitațiile, vor fi trimise tuturor delegațiilor OSCE în timp util”, a adăugat sursa citată, fără a comenta faptul că Serghei Lavrov se află pe lista de sancțiuni a UE.

Lavrov nu a putut participa la ultimul Consiliu Ministerial al OSCE, ținut în 2022 la Lodz, deoarece Polonia a refuzat să-i acorde viza de intrare.

Organizat la invitația președintelui în exercițiu al OSCE, vicepremierul și ministrul afacerilor externe și europene și al comerțului din Malta, Ian Borg, evenimentul va reuni miniștrii de externe din cele 57 de state participante la OSCE, scrie site-ului organizației.

„În calitate de principal organism decizional al OSCE, Consiliul ministerial oferă o platformă-cheie pentru miniștrii de externe în vederea examinării și abordării situației de securitate din zona euro-atlantică și eurasiatică, precum și pentru evaluarea activității Organizației în toate domeniile sale de activitate”, potrivit site-ului OSCE.


Pub