„Atragem atenția autorităților statului și a publicului larg la faptul că într-un Stat de Drept, nici un avocat nu trebuie să fie urmărit și supus restricțiilor și supus aplicării măsurilor de precauție sporită privind tranzacțiile, pentru procedurile de asistare și reprezentare a unui client, chiar dacă acesta este supus sancțiunilor, pentru simpla exprimare a poziției și convingerii juridice profesionale în exercitarea profesiei de avocat.
Într-un Stat de Drept, Statul asigură accesul la asistența juridică calificată tuturor persoanelor fizice și juridice în condițiile legii, chiar și persoanelor fizice și juridice supuse sancțiunilor, a căror interese sunt apărate de avocații Aureliu Colenco și Iulian Balan, iar amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute, se pedepsește prin lege.
Conform art. 51 din Legea 1260/2002 cu privire la avocatură, în exercitarea profesiei sale, avocatul este independent şi se supune numai Legii, Statutului profesiei de avocat şi Codului deontologic al avocatului. Avocatul este liber în alegerea poziției sale şi nu este obligat să coordoneze această poziție cu nimeni, în afară de client”, se mai arată în nota consiliului.
Contactat telefonic, avocatul Aureliu Colenco a declarat că atât el, cât și colegul său Iulian Balan sunt urmăriți de autoritățile Republicii Moldova doar cu un singur scop, pentru ca ei să înceteze să ofere suport juridic, în baza contractului semnat cu Ilan Șor.
„În legătură cu asta, de mai bine de jumătate de an avocații sunt urmăriți de autorități și incluși în listele CSE, unde avocaților le- fost interzis, în legătură cu activitatea profesională, ei erau în listele celor afiliați lui Ilan Șor”, a declarat avocatul Aureliu Colenco.
Apărătorul a atras atenția inclusiv că atât legea de stat cât și convețiile internaționale interzic afilierea avocaților și asocierea lor cui clienții pe care-i apără.
„Așa cum Codul de Procedură penală, așa și în Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și în alte multiple decizii, este spus că avocații, care își exercită obligațiunile profesionale nu pot fi asociați cu clienții lor. Noi demonstrăm acest lucru și cerem de l ministrul Justiției, de la CSE, de la SIS, cerem scoaterea noastră din listele CSE, revizuirea acestor liste și încetarea urmăririi avocaților”, a spus Colenco.
Colenco a precizat că avocații sunt deschiși pentru verificări și sunt gata să colaboreze cu organele abilitate pentru a-și demonstra nevinovăția.
„Noi suntem deschiși pentru verificări, cu toate că am fost verificați anterior și se serviciul fiscal și de SIS și alte organe, care dorm aproape la mine în pat și nu au găsit nimic. Nu suntem figuranți ai dosarelor penale, în afară de contractul semnat pentru ajutor juridic, niciun fel de alte acțiuni nu există în relația cu clientul nostru”, a precizat Aureliu Colenco.
Amintim că în data de 17 ianuarie, avocații lui Ilan Șor au anunțat că din cauza presiunilor asupra lor, Ilan Șor a contractat o companie de avocatură din Marea Britanie ca să-i apere interesele.
În ziua următoare, Curtea de Apel Chișinău a admis ca liderul Partidului „ȘOR” să fie apărat de avocații britanici, oferind două săptămâni la dispoziție pentru ca aceștia să facă cunoștință cu dosarul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!