Iniţiativa a fost propusă iniţial de Charlie Weimers, europarlamentar din partea grupului de dreapta Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR), ca măsură simbolică „pentru a declara că dreptul la libertatea de exprimare nu poate fi anulat”, potrivit unui schimb de e-mailuri cu zeci de europarlamentari.
„Asasinarea sa ne reaminteşte importanţa protejării libertăţilor fundamentale, chiar şi în societăţile democratice”, a declarat preşedintele grupului de extremă dreapta Europa Naţiunilor Suverane (ESN), deputatul Alternative für Deutschland, René Aust.
Însă Roberta Metsola a respins propunerea, un purtător de cuvânt al preşedintei Parlamentului explicând pentru Politico: „Minutele de reculegere sunt anunţate de preşedinte la deschiderea şedinţei plenare”. Deschiderea şedinţei plenare a avut loc luni.
Purtătorul de cuvânt a adăugat ulterior: „Dacă există o cerere pentru un minut de reculegere, cererea trebuie să vină de la un grup politic pentru a fi ţinut la deschiderea sesiunii. Dacă există o cerere, aceasta poate fi, desigur, îndeplinită în octombrie”.
În schimb, lui Weimers i s-a „permis să ridice o chestiune de procedură în acest sens, aşa s-a convenit”, a declarat un purtător de cuvânt al partidului său, Democraţii Suedezi. I s-a permis să facă o declaraţie cu privire la împuşcarea lui Kirk înainte de începerea sesiunii de vot.
Weimers şi-a început declaraţia, apoi a încercat să cedeze timpul rămas pentru un omagiu în tăcere, dar vicepreşedinta Parlamentului care prezida sesiunea, Katarina Barley, din grupul S&D, l-a întrerupt, provocând proteste din partea deputaţilor europeni de dreapta şi de extremă dreapta, care au bătut cu pumnii în mese şi au strigat.
„Am discutat acest lucru şi ştiţi că preşedintele a refuzat un minut de reculegere”, a spus Barley, ca răspuns la protestele parlamentarilor. Declaraţia sa a fost întâmpinată cu aplauze din partea facţiunilor politice de centru şi de stânga. Grupurile de centru-dreapta, liberale şi de stânga au evitat să comenteze propunerea şi au susţinut că aceasta este decizia preşedintelui Parlamentului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!