„Pot spune că Moldova a demonstrat un mare progres, iar cetățenii săi sunt gata de aderare. Desigur că este un proces lung, dar noi vom lăsa ușa deschisă.
Procesul de aderare este individual pentru fiecare țară. Se analizează lista țărilor care urmează să adere. Extinderea se bazează pe merite, ceea ce înseamnă că progresul fiecărei țări este examinat separat pentru a stabili unde s-a avansat și unde mai este de lucru.
Din acest punct de vedere, Moldova, Ucraina, Muntenegru și alte țări candidate vor fi tratate în mod individual.
Rămâne deschisă întrebarea pentru mine și Parlamentul European când se va lua decizia de decuplare. Este foarte clar pentru noi că atunci când o țară îndeplinește condițiile și demonstrează progrese, atunci răspunsul trebuie să fie măsură și din partea noastră.
Nici măcar Moldova nu poate decide sau negocia acest lucru - să înainteze separat sau alături de Ucraina”, a declarat Roberta Metsola.
Întrebată despre avertizările Ungariei că va bloca procesul de aderare și pentru Moldova, dacă va înainta împreună cu Ucraina, oficiala a răspuns:
„Urmează să vedem ce decizii putem lua în unanimitate, cu includerea Ungariei, mai ales că în ultimii ani am învățat că trebuie să mergem pas cu pas, împreună cu toate țările.
Ce aș spune eu e că, în loc să aruncăm cu tot felul de acuzații și să arătăm cu degetul spre diferite țări, ar fi mai bine să vedem ce putem face toate țările împreună”, a declarat ea.
Metsola a evitat să spună dacă Moldova va putea adera la UE fără o soluționare clară a conflictului transnistrean.
„Totul depinde de abordarea Guvernului vostru. Cât despre o aderare „graduală” (n.n. în doi pași, potrivit președintei Maia Sandu, mai întâi malul drept, apoi și cel stâng) - nu cred că e cazul acum să speculăm la acest subiect”, a menționat președinta Parlamentului European.
„Ne dorim să aderăm la UE într-un singur pas cu țara reîntregită, dar, în situația în care nu vom avea această posibilitate, pentru că știți faptul că Federația Rusă își menține trupele ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, și asta este cea mai mare piedică pentru reîntregirea țării, pentru această situație există și al doilea scenariu, care înseamnă aderarea la UE în doi pași”, a declarat șefa statului, Maia Sandu, în septembrie 2025.
Președinta Maia Sandu a declarat că atât Moldova, cât și Ucraina au întrunit condițiile necesare pentru a avansa în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Întrebată dacă Chișinăul ar putea solicita decuplarea de Kiev în parcursul european, șefa statului a evitat un răspuns direct, reiterând în schimb principiul meritocratic al extinderii UE.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că separarea Ucrainei și a Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană ar fi „o mișcare foarte proastă. Mesajul a fost transmis pe platforma X, după vizita sa la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu mai mulți lideri europeni.
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat, pe 15 iunie 2024, „acordul de principiu” pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.
Un grup de 11 din cele 27 de state membre ale UE a cerut preşedinţiei belgiene a Consiliului UE să adopte cadrele de negociere pentru aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la UE, pentru a putea fi convocate conferinţele interguvernamentale cu cele două ţări la sfârşitul lunii, relatează agenţia EFE, care a consultat scrisoarea.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!