Atleta ugandeză se afla în stare critică într-un spital din Kenya, după incidentul şocant, însă din păcate inima ei a cedat. Maratonista în vârstă de 33 de ani, care a participat la recentele Jocuri Olimpice de la Paris, a suferit arsuri pe mai mult de 75% din corp, a declarat poliția.
Ea a fost atacată la domiciliul său din vestul Kenyei, unde se antrenase. Se spune că Cheptegei a fost salvată de vecini după incidentul care a avut loc duminică la domiciliul ei din orășelul Endebess.
Atacată în faţa copiilor
Se întorcea de la biserică împreună cu cei doi copii ai săi când a fost atacată. Presupusul atacator a suferit, de asemenea, arsuri grave, a declarat jurnaliștilor șeful poliției locale, Jeremiah ole Kosiom.
„Cuplul a fost auzit certându-se în fața casei lor. În timpul altercației, iubitul a fost văzut turnând un lichid pe femeie înainte de a o arde”, a declarat Kosiom.
Rebecca Cheptegei şi-ar fi cumpărat un teren în comitatul Trans Nzoia și și-a construit o casă, pentru a fi aproape de numeroasele centre de pregătire atletică din Kenya. Un administrator local a declarat că cei doi s-au certat pentru bucata de teren. Poliția spune că este în curs o anchetă.
Rebecca Cheptegei s-a clasat pe locul 44 la maraton la recentele Jocuri Olimpice de la Paris. De asemenea, ea a câștigat aurul la Campionatul Mondial de Alergare Montană și Trail Running din Chiang Mai, Thailanda, în 2022.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!