20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Germania numeşte un nou ministru al Apărării, după demisia fostului oficial Christine Lambrecht

Guvernul Germaniei l-a numit marţi pe Boris Pistorius în funcţia de ministru al Apărării, în timp ce asupra Berlinului se fac presiuni din partea aliaţilor occidentali pentru a permite Ucrainei să folosească tancuri de fabricaţie germană în războiul cu Rusia, scrie presa română, cu referire la Reuters.

Foto: AP

Christine Lambrecht a demisionat luni din funcţia de ministru al apărării, înaintea unei conferinţe care va avea loc vineri la baza militară americană de la Ramstein, privind planurile occidentale de a furniza mai multe arme Kievului.

Până în prezent, Germania a fost precaută în ceea ce priveşte aprobarea trimiterii tancurilor grele Leopard, din cauza temerilor că o astfel de acţiune ar putea fi considerată o escaladare a războiului. Alte ţări care deţin astfel de tancuri au nevoie, de asemenea, de aprobarea Berlinului înainte ca acestea să poată fi transmise unei alte ţări.

„Există decizii importante care trebuie luate pe termen scurt, în special problema urgentă a modului în care continuăm să sprijinim Ucraina în dreptul său la autoapărare”, a declarat ministrul Economiei, Robert Habeck, într-o declaraţie. „Germania poartă o responsabilitate în acest caz şi are sarcini majore de îndeplinit”, a mai spus el.

Pistorius, în vârstă de 62 de ani, a fost ministru de interne în Saxonia Inferioară din 2013. El a candidat la conducerea partidului social-democrat (SPD) în 2019 şi este cunoscut pentru că adoptă o poziţie dură în ceea ce priveşte problemele de securitate.

În timpul crizei migranţilor din 2015, a îmbrăţişat o politică restrictivă. „Pistorius este un politician extrem de experimentat, care a fost testat în administraţie, care se ocupă de politica de securitate de ani de zile”, a declarat cancelarul Olaf Scholz. „Cu competenţa, asertivitatea şi inima sa mare, el este exact persoana potrivită pentru a conduce Bundeswehr (forţele armate) în acest moment de cotitură”, a spus el într-un comunicat.

Pistorius a avut o relaţie cu Doris Schroeder-Kopf, fosta soţie a fostului cancelar Gerhard Schroeder.

El a fost, de asemenea, membru al grupului de prietenie germano-rus din Camera superioară a parlamentului Bundesrat, înainte ca acesta să fie dizolvat în aprilie.

O altă prioritate va consta în rezolvarea capacităţilor de apărare germane, aflate în centrul atenţiei de când mai multe tancuri de infanterie Puma au fost scoase din uz în cadrul unui exerciţiu recent.

La dispoziţia sa se află un fond special de 100 de miliarde de euro pentru apărare, convenit după ce Rusia a invadat Ucraina în urmă cu aproape un an.


Pub