„Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, informează că orice acțiuni săvârșite contra intereselor Republicii Moldova, în dauna suveranității, inviolabilității teritoriale și securității de stat sunt investigate minuțios și complex de către procurori, prin aplicarea unor metode tactice orientate spre cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a circumstanțelor cauzei și pentru stabilirea adevărului.
În acest sens, precizăm că fapta cu privire la pretinsele acțiuni subversive manifestate prin transmiterea unui stat străin și reprezentanților acestuia a unor date referitoare la sistemul național de apărare, formează obiectul unei cauze penale”, se arată în comunicatul emis de PCCOCS.
The Insider a anunțat că a obținut acces la corespondența Telegram a fostului șef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, în care ar purta discuții cu curatorul său GRU, colonelul Alexei Makarov. Astfel, conform publicației internaționale, Gorgan a raportat în mod regulat despre situația politică internă din țară și a transmis date despre vizitele reprezentanților Ministerului ucrainean al Apărării, care au cumpărat echipament militar și obuze pentru forțele lor armate.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a cerut instituțiilor de drept mai multă comunicare și explicații în scandalul cu implicarea fostului Șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan. „Este vorba despre scuritatea statului”, a menționat speakerul în cadrul unei ședințe.
Ministerul Apărării susține că toate informațiile din investigația referitoare la fostul Șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, general de brigadă Igor Gorgan sunt minuțios verificate.Totodată, responsabilii precizează că acordă o atenție maximă oricărui subiect ce ține de securitatea națională și va sancționa cu strictețe orice abatere de la lege comisă de angajații din domeniul apărării.
Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan a rămas fără dinstincții de stat, fiind acuzat că ar fi raportat în mod regulat rușilor, informații despre situația politică din țară. Decretul a fost semnat pe data de 11 iunie, de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!