„În urma acestor evoluții, ambasadorul agreat al Federației Ruse va fi convocat mâine la 14:00 la MAE pentru a oferi explicații privind aceste acțiuni inadmisibile.
Republica Moldova rămâne angajată în menținerea păcii și stabilității regionale”, au menționat reprezentanții MAE.
Liderul PSRM, Igor Dodon susține că PAS încearcă să acopere scandaluriledin ultima perioadă, afirmând că acțiunile care se petrec sunt foarte stranii. „Au așezat gingaș o dronă pe acoperișul unei case, iar ieri au făcut publicitate că au reluat dosarul meu la CSJ. au făcut știri”, a declarat fostul președinte într-o conferință de presă.
Un val de reacții ironice și nedumerite s-a revărsat în mediul online, după ce o dronă a aterizat pe acoperișul unei case din Cuhureștii de Jos, fără a provoca niciun fel de pagubă. Internauții se întreabă uimiți cum a fost posibil ca dispozitivul și ardezia să rămână întregi și nu contenesc să comenteze cu umor și sarcasm situația.
Ministerul Apărării al Republicii Moldova a anunțat că în dimineața zilei de 25 noiembrie 2025, șase drone care traversau neautorizat spațiul aerian național.O dronă s-a prăbușit în această dimineață peste acoperișul casei unui paznic din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești. Incidentul a avut loc într-o livadă din apropiere, anunță autoritățile.
În dimineața zilei de 25 noiembrie 2025, Poliția de Frontieră a fost informată de către Serviciul Operațiuni Aeriene al Ministerului Apărării privind survolarea spațiului aerian național de către o dronă de tip Shahed, în regiunea de sud a Republicii Moldova.
O dronă a fost detectată în dimineața de 19 noiembrie în spațiul aerian al României, a anunțat Ministerul Apărării de la București. Potrivit autorităților române, traiectoria acesteia ar fi indicat că aparatul a traversat teritoriul Ucrainei și al Republicii Moldova înainte de a ajunge în zona monitorizată de sistemele române de supraveghere.
Ulterior, Poliția de Frontieră a declarat că o patrulă mobilă a raportat detectarea sunetului unui aparat de zbor neidentificat, posibil o dronă, aflat la circa 2.000 de metri de linia frontierei de stat, pe direcția Săiți (RM) – Lesnoe (UA).
Aparatul ar fi zburat la o altitudine de aproximativ 100 de metri, pe traseul Alexandrovca (UA) – Săiți (RM), îndreptându-se ulterior către localitățile Tocuz și Opaci.Ministerul Apărării al Republicii Moldova a confirmat că spațiul aerian național a fost survolat, în noaptea de 19 noiembrie, de o dronă provenită din Ucraina.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a condamnat ferm incidentul din noaptea de 19 noiembrie, când spațiul aerian al țării a fost traversat de o dronă și a anunțat convocarea ambasadorului Federației Ruse la Chișinău pentru a transmite protestul oficial.Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a oferit primele declarații după ce a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, în urma incidentului de ieri, 19 noiembrie, privind survolarea spațiului aerian de către o dronă.
Diplomatul a pus sub semnul întrebării autenticitatea informațiilor prezentate de autoritățile moldovene. „Dovezi nu sunt, inclusiv despre proveniența dronei, unde este?”, s-a întrebat Ozerov.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!