40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 127 drone Atac masiv pe Sankt Petersburg: 127 de drone ucrainene interceptate, terminal petrolier și centru de date în flăcări 2.500 €/lună Job la Polul Sud: 2.500 €/lună pentru 6 luni printre pinguini, la baza Port Lockroy din Antarctica
O plajă din Italia a impus restricții pentru anumite categorii de vârstă: „Deci, fie îl aduc pe bunicul, fie trebuie să fac un copil”

Pe o plajă din Sardinia au fost interzise umbrelele pentru persoanele cu vârste cuprinse între 10 și 65 de ani, scrie The Guardian. Deși este contestată deja de turiști, autoritățile locale motivează măsura ca parte a unei inițiative de protejare a mediului virgin a plajei, scrie hotnews.ro.

Foto: Profimedia

Turiștii care vor să ajungă pe plaja Punta Molentis din Villasimìus, aflată pe coasta de sud-est a insulei Sardinia, trebuie să plătească o taxă de intrare de 10 euro. Acum, pe lângă această taxă, a mai fost impusă o regulă legată de folosirea umbrelelor.

Mai exact, familiile cu copii sub 10 ani au voie să folosească o singură umbrelă. Persoanele de peste 65 de ani pot să folosească și ele umbrele. Celelalte – nu.

Măsura a stârnit o mulțime de reacții în mediul online, scrie The Guardian.

„Ca să pun o umbrelă trebuie să închiriez un copil?”, a întrebat un utilizator la o postare care anunța noile reguli pe pagina de Facebook a primăriei din Villasimìus. O altă persoană a ironizat: „Deci, ca să vin la plajă cu umbrelă, fie îl aduc pe bunicul, fie trebuie să fac un copil de acum până mâine?”.

În replică, autoritățile au explicat că măsura a fost luată în urma incendiului de vegetație care a distrus zona. Pe lângă interdicția umbrelelor, mai sunt restricții și privind folosirea corturilor sau a altor forme de adăpost față de soare. Regulile sunt valabile până la sfârșitul lunii octombrie, adică atunci când se încheie sezonul turistic din zonă, dar și perioada cu temperaturi caniculare.


Pub