20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Irina Vlah și rectorul USM, în discuții: Au vorbit despre deschiderea Centrului Universității de învățare a limbii române la Comrat

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, s-a întâlnit ieri, 10 ianuarie, cu guvernatoarea UTA Găgăuzia, Irina Vlah, unde au discutat despre deschiderea Centrului Universității de Stat din Moldova de învățare a limbii române la Comrat, fiind identificat și spațiul pentru viitorul centru.

Foto: USM

În cadrul Centrului educatorii și profesorii autonomiei vor dobândi cunoștințe și competențe lingvistice în limba română, iar în viitor de aceste servicii vor putea beneficia toți doritorii.

Guvernatoarea UTA Găgăuzia, Irina Vlah, a mulțumit Universității de Stat din Moldova și conducerii Moldova-Institut Leipzig (MIL) pentru finalizarea cu succes a proiectului de studiere a limbii române realizat cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei (Auswärtiges AMT) în cadrul programului „Consolidarea cooperării cu societatea civilă în țările Parteneriatului estic și în Rusia”. Implementarea programului a fost asigurată de Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM).

Scopul proiectului a fost formarea și îmbunătățirea competențelor lingvistice în limba română pentru cadrele didactice și manageriale din instituțiile de învățământ din UTA Găgăuzia și Taraclia, reprezentanți ai grupurilor etnice. La concurs s-au înscris 121 de persoane dintre care au fost selectate pentru testarea inițială la limba română 43 de cadre didactice și manageriale, beneficiind de programul de formare lingvistică timp de 5 luni.


Pub