Apărarea Civilă Siriană a declarat nord-vestul țării drept „zonă de dezastru” în urma puternicului cutremur de 7,8 grade care a lovit Turcia și a fost urmat de zeci de replici în întreaga regiune.
Sute de oameni au fost răniți și prinși sub dărâmături și zeci au murit.
„Facem apel la autoritățile locale și forțele civile să-și mobilizeze echipele și recomandăm tuturor organizațiilor umanitare, de sănătate și de ajutor care activează în Siria să se organizeze astfel încât să acopere toate situațiile care apar, au transmis autoritățile siriene. Mare parte din nord-vestul Siriei este controlată de forțele antiguvernamentale pe fondul unui război civil sângeros care a început în 2011. Potrivit Syrian State TV, care citează Ministerul Sănătății, cutremurul de luni a ucis cel puțin 111 persoane și a rănit alte 516 în regiunile siriene Alep, Latakia, Hama și Tartus.
Președintele Turciei, Recep Erdogan, a postat un mesaj pe Twitter, în care s-a adresat tuturor cetățenilor afectați. „Sperăm că vom trece împreună de acest dezastru cât mai curând posibil și cu cele mai mici pagube”, a spus el, citat de BBC.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!