S-a constatat în cadrul urmăririi penale că, inculpatul, în complicitate cu alte persoane, în perioada anilor 2021 - 2022, urmărind scopul circulației ilegale a drogurilor, le procura din mun. Bălți sau din alte teritorii alăturate ale raionului Glodeni, ca urmare păstra, transporta, distribuia și înstrăina mai multor persoane pe teritoriul Republicii Moldova, îndeosebi în orașul Glodeni, droguri sau analogi a drogurilor, fapt pentru care, colecta mijloace bănești de la consumatorii de aceste substanțe şi le distribuia persoanelor care i-au transmis surse financiare.
La fel, inculpatul cultiva și creștea cânepă în scop comercial, fiind prins în flagrant în timp ce a comercializat la 24.01.2022 și 05.02.2022 masă uscată de marijuana.
Totodată, inculpatul în perioada lunii august 2021, prin intermediul aplicației „Telegram”, de la persoane neidentificate de către organul de urmărire penală, a procurat 0,3 grame de substanță stupefiantă – PVP, pe care o păstra pentru propriul consum, care ulterior a fost depistat asupra lui de către reprezentanții organelor de drept.
În timpul efectuării cercetării la fața locului de către angajații Inspectoratului de poliție Glodeni la domiciliul inculpatului, s-a stabilit că acesta, păstra ilegal în locuință, un fragment de butelie din masă plastică și un muștiuc din lemn, obiecte special confecționate de către el pentru consumul de droguri, pe pereții interiori a cărora se aflau depuneri de 0,19 gr. de rășină de canabis.
În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!