19,94 lei/l Motorină coboară sub 20 lei/l la 19,94 în weekend; benzina la 23,22 lei/l noile prețuri ANRE 14 Mamă de 48 ani din Anenii Noi naște cel de-al 14-lea copil la Maternitatea Gheorghe Paladi prin cezariană 50 Procurori și mascați peste 50 descinderi în dosarul planurilor de destabilizare a R Moldova; 35 persoane vizate 19,81 lei Euro crește cu 4 bani la 19,81 lei; dolarul la 16,96 lei cursul BNM afișat azi pentru weekend
Fermierii, îngrijorați de scumpirile uleiului vegetal: Cerem convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate

Asociația Forța Fermierilor se arată îngrijorată în legătură cu ultimele scumpiri pe piața uleiului vegetal, care „reprezintă fie abuz de poziție dominantă al unui procesator, fie acordul de cartel din partea rețelelor mari de comerț”. În acest sens, aceasta solicită convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate.

Foto: UNIMEDIA

„Asociația Forța Fermierilor este extrem de îngrijorată în legătură cu ultimele scumpiri pe piața uleiului vegetal, care reprezintă fie abuz de poziție dominantă al unui procesator, fie acordul de cartel din partea rețelelor mari de comerț. Atenționăm că acest fenomen periculos s-a produs în condițiile micșorării vertijinoase a prețurilor la floarea soarelui în ultimele luni în rezultatul importului masiv a materiei prime din Ucraina la prețuri reduse.

Ultimul caz a demonstrat elocvent vulnerabilitatea alimentară a Moldovei de numărul mic de companii, controlate preponderent din afară țării, inclusiv din zonele ofshor. Pe fundalul crizei alimentare mondiale așteptate în timpul apropiat, riscurile pentru țara noastră cresc enorm. Asociația relatează faptul că în Republica Moldova domeniile de păstrare, transportare și export a cerealelor și culturilor oleaginoase, precum și procesarea anumitor produselor agricole, sunt controlate de un sîngur agent economic cu multiple întreprinderi afiliate, înregistrate în zonele, unde nu sunt respectate standardele internaționale de transparență financiară.

Drept urmare, cea mai mare în Europa inflația alimentară este determinată nu doar de tendințele mondiale obiective, ci și de acțiuni abuzive și concertate ale unor grupuri înguste de companii, care câștigă supraprofituri din contul producătorilor agricoli și populației.

Totodată, în ultimii ani se atestă o expansiunea alarmantă a căteva agroholdinguri, care deja dețin zeci de mii de hectare de terenuri agricole și intenționează să controleze și procesul de producere în agricultură și distrugerea satelor noastre.

În acest context Asociația Forța Fermierilor solicită convocarea urgentă a Consiliului Suprem de Securitate în vederea discutării modificării proxime a Strategiei Securității Alimentare, care ar include obligatoriu următoarele componente:

1. Interzicerea existenței pozițiilor dominante în sectoarele producerii, păstrării, procesării și comercializării produselor agroalimentare pentru orice companie.

2. Modificarea imediată a legislației protecției concurenței prin introducerea unor proceduri prioritare și reduse în timp în vederea investigării abuzurilor și acordurilor de cartel pe piețele agroalimentare și dublarea amenzilor pentru aceste încalcări. 3. Subvenționarea exclusivă a fermierilor mici și mijlocii și cooperativelor acestora în scopuri creșterii, păstrării și procesării culturilor strategice pentru securitatea alimentară.

4. Interzicerea companiilor, controlate direct sau indirect din ofshoruri, să arendeze terenuri agricole în Republica Moldova.

5. Extinderea rezervelor de stat prin procurarea de la producătorili autohtoni cantităților necesare de grău, porumb, ulei vegetal și zahăr în vederea asigurării securității alimentare în perioada de un an”, se arată în declarația Asociației Forța Fermierilor.

Uleiul va fi inclus în lista produselor social-importante. Decizia a fost luată, de Comisia pentru Situații Excepționale. „Până se clarifică lucrurile, în ședința CSE am decis includerea uleiului dezodorizant în lista produselor social importante”, a anunțat Gavrilița.

Litrul de ulei vegetal a ajuns să coste 50 de lei, mai scump cu 25%. Uleiul ambalat în sticle de plastic de 955 ml costă de la 48 la 50 de lei față de prețul anterior de 36-39 de lei. Adică s-a scumpit cu 12 lei sau cu aproximativ 25%.

Fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari, a cerut de la Consiliul Concurenței demararea anchetei pe faptul scumpirii. Acesta acuză compania Trans Oil Oficial că a profitat de situația foarte dificilă cu exportul produselor agricole din Ucraina și a început să cumpere producția de acolo cu prețuri reduse. „A micșorat prețul de achiziționare a materiei prime, a majorat semnificativ venitul de la exportul de floarea soarelui și porumbului, a lăsat mulți agricultori din Moldova cu producția la elevatoarele și fără posibilitatea comercializării acesteia, iar acum, compania a hotărât să ridice brusc prețul - Așa arată economia monopolizată”, a scris Slusari. În context, cesta declară că așteaptă „deja mult timp răspuns cu acțiuni concrete din partea autorităților abilitate”.

Consiliul Concurenței anunță că investighează cauzele scumpirii uleiului vegetal. Instituția a cerut documentele și informațiile relevante de la producătorul de ulei de floarea-soarelui pentru a elucida aspectele ce țin de prețul majorat.


Pub