UNIMEDIA a reușit să aducă informații și știri la minut oriunde vă aflați, având conexiune la internet.
De la începutul anului și până la sfârșitul lunii trecute, portalul de știri a acumulat peste 3,4 milioane de vizitatori unici și peste 35,2 milioane de vizualizări. În acest timp, UNIMEDIA a avut un record la capitalul de vizualizări într-o singură zi. Pe 16 martie, portalul a fost vizitat de peste 340 de mii de vizitatori unici.
Cât ține de luna aprilie, a fost una foarte productivă, chiar dacă redactorii au lucrat de acasă. Astfel, am acumulat peste 1 milion de vizitatori unici și peste 9,2 milioane de vizualizări.
Printre cele mai citite știri din această lună a fost un subiect care îngrijorează cel mai mult toți agricultorii, și anume când și unde vor cădea precipitații, care a acumulat peste 73 de mii de vizualizări.
Al doilea subiect cu un impact de 70 de mii de vizualizări este tragedia din satul Oxentea din raionul Criuleni. Un copil a rămas orfan după ce tatăl său a decedat în Egipt, iar familia nu a avut bani ca să aducă cadavrul acasă.
În același timp, în top 3 știri cele mai citite este știrea despre cutremurul de săptămâna trecută, care a fost citită de aproximativ 65 de mii de persoane.
De asemenea, Portalul de Știri UNIMEDIA a lansat în această lună emisiunea UNInterviu, într-un nou studiou. În cadrul acesteia sunt dezbătute subiecte, atât politice, cât și social-economice.
În același timp, în aprilie, Pagina de Facebook UNIMEDIA a trecut peste 100 de mii de like-uri.
Redacția Portalului de Știri UNIMEDIA vă mulțumește că sunteți alături.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!