„Duble standarde, incompetență sau tupeu (așa trebuie) ?

Această întrebare și-o pune de ceva timp fiecare din noi, cetățenii RM, care înțeleg pe bune și sunt profund îngrijorați de ceia ce se întâmplă în sistemul organelor de drept.

Marea știre de ultima oră, precum că sistemul judecătoresc „s-a răsculat” și se opune intențiilor guvernării de reformare, a umplut toată media și respectiv și casele noastre. Se pare că încă câteva zile de discuții aprinse la subiect și societatea se va scinda total și iremediabil în două tabere: cei care îi susțin pe judecători și se mândresc cu gestul lor, și cei care susțin acțiunile guvernării și-i detestă pe judecătorii, care au îndrăznit să spună ceia ce nu este primit să se spună la noi. Nu știu dacă cineva a încercat să calculeze consecințele acestei scindări. Dar se pare că lucrurile nu merg spre bine.

Confruntarea deschisă și publică între două puteri importante în stat, nu va face decât să scadă și mai mult încrederea cetățenilor în organele și funcționalitatea acestui stat. Și nu doar a cetățenilor, dar și a celor din afară, care urmăresc cu atenție ce se petrece la noi și încearcă să aleagă calificativele potrivite pentru dialogul în continuare cu statul nostru.

Pentru mine, specialist calificat în drept, cu experiență de peste 25 ani în domeniu, cu un studiu practic vast în ceia ce numim noi modele europene avansate de jurisprudență, lucrurile sunt destul de clare.

Ceia ce se întâmplă actualmente nu este altceva decât un model clasic de manifestare a puterii guvernamentale în raport cu sistemul judecătoresc. De ce clasic, fiindcă nu se întâmplă doar la noi, dar și în multe alte țări, chiar și foarte dezvoltate, chiar și membre ale Uniunii Europene.

Ingerința politicului în sistemul judecătoresc prin implementarea de instrumente pentru a-l controla sau cel puțin de a-i reduce din independență și importanță în stat, a trezit nemulțumirea castei judecătorilor dar și a unei părți a societății din mai multe state (Polonia, România, Israel, etc).

Și această reacție a fost una firească, și în multe cazuri justițiarii au fost auziți. Nu știu de ce la noi lucrurile stau altfel. Probabil din cauza că politicul este mult prea puternic în raport cu societatea care l-a ales și i-a încredințat soarta prin mandat.

Vă mai amintiți de vestita „declarație a procurorilor din iunie 2019 de susținere a statului Capturat” ?

Da, așa fost botezată de către politicienii actuali scrisoarea colectivă a corpului de procurori adresată instituțiilor de profil internaționale, prin care s-a bătut alarma asupra intențiilor de limitare a independenței organului de autoadministrare al procurorilor (CSP) prin majorarea esențială a numărului de membri selectați de către politic. Un organ de autoadministrare, în care vocea procurorilor nu contează și nu valorează nimic.

Intențiile legislativului în acest sens veneau să răstoarne în totalitate Conceptul de Reformare a Procuraturii, elaborat puțin timp în urmă de către societatea civilă pe banii europenilor.

Trebuiau să fie vocali atunci procurorii?

Sigur că da, dacă le pasă de soarta lor și a instituției.

Ce au făcut politicienii? Au deschis Fereastra Overton și timp de peste trei ani au manipulat nerușinat opinia publică de la toate tribunele și din toate platourile televizate. Pentru că procurorii au îndrăznit să spună adevărul, imediat au fost puși la stâlpul infamiei. De câteva ori mi-a crăpat și mie răbdarea și i-am telefonat pe unii jurnaliști și unii parlamentari „campioni la manipulare”, întrebându-i dacă au citit acea scrisoare și unde în text au găsit pasaje legate de susținerea unei puteri politice.

Mi-au răspuns că nu au citit-o și nici nu au plăcerea să o citească, deși textul acestei scrisori se găsește și astăzi în spațiul public.

De ce procedează politicienii autohtoni astfel?

Fiindcă îi deranjează.

Îi deranjează vocea în unison a unei caste profesionale, îi deranjează unitatea acestei caste, îi deranjează că despre abuzurile și incompetența lor vor afla partenerii de dezvoltare și le va știrbi din punctaj. Și nu în ultimul rând, la ce-ți trebuie procurori vocali și cu atitudine civică ridicată. Cum să te impui din afară, dacă sistemul este tare?

Vorba lui Honore de Balzac „Toată puterea este o conspirație continuă”.

Adevărul este că nici o putere politică de la noi nu-și dorește organe judiciare independente, profesioniste și puternice. La ce bun? Să-i investigheze și să-i judece pentru ceia ce fac? Nu. Oamenii de la putere vor să doarmă liniștit.

Toate reformele inițiate de către fiecare clasă politică imediat după înscăunarea la putere are de fapt un singur scop. De a-și atrage aceste organe sub control, de a schimba șefii, de a modifica competențele după bunul plac.

Amintiți-vă luptele politice din ultimii 20 de ani pentru controlul asupra organelor, care aveau greutate și puteau fi utilizate „eficient” (DCCOC MAI, CCCEC, etc.), cum treceau acestea de la controlul Guvernului la controlul Parlamentului, Președinției și invers.

Puterea politică actuală a venit cu al său Know how – politica interimatelor. Ții omul în funcție cât timp este util, apoi îl schimbi cu altul mai util. Pentru ce săi acorzi un mandate constituțional, ca ulterior să ai necazuri, așa cum au avut cu mine în vara anului 2019, să fii nevoit să inventezi acrobații juridice utopice pentru a scăpa de om?

Nu, este prea complicat și la ce bun să te complici, dacă merge și altfel?

Merge. Și toți tac. Dar uneori tăcerea se rupe și asta creează probleme puterii.

Am urmărit atent evoluția de după 2019 a politicilor de stat în domeniul justiției și dacă o faceți și Dvs., o să rămâneți „ușor mirați” de inconsecvența de care dă dovadă politicul, doar pentru a-și atinge scopul.

Lecturați hotărârea Curții Constituționale a RM din 10.06.2021 în raport cu modificările ulterioare operate la Legea cu privire la Procuratură. În ambele cazuri inițiativele au venit de la aceleași persoane exponenți ai partidului de guvernare.

Logica e foarte simplă, atunci când dorești să „cureți” CSM-ul de membrii non- judecători, numiți de puterea politică anterioară (PSRM), și pe care probabil nu-i poți controla eficient, te plângi la CC că: „... numărul mare de profesori selectați duce la politizarea CSM-ului și minimalizează rolul acestuia ca garant al independenței justiției, ...”, iar atunci când nu poți intra „în procuratură” dar dorești tare, modifici legea și umpli sala CSP-ului cu reprezentanți din toate instituțiile de stat pe care le deții, ca numărul lor să fie mai mare ca cel al procurorilor. Zis și făcut.

Curtea Constituțională a dat dreptate autorului sesizării (S. Litvinenco) și a curățat CSM –ul de „pericolul de politizare”, apoi Parlamentul, la inițiativa acelorași autori a modificat Legea și i-a fericit pe procurori cu 7 membri non-procurori în CSP.

Aceiași oameni și abordări atât de diferite în raport cu două organe de autoadministrare, absolut identice după esența și menirea lor. Incompetență sau duble standarde? Sau așa trebuie? Probabil că totuși, așa trebuie. Noi suntem puterea, noi așa vedem. Careva explicații, cel puțin pentru cei care activează în aceste sisteme și nu sunt indiferenți de viitorul lor? Nu. Pentru ce?

Cine nu-i cu noi, este de partea rea a istoriei.

Dar revenim la criza din justiție. Nu sunt un dușman al reformelor, dar consider că politicienii ar trebui să fie sinceri și expliciți atunci când le inițiază, or intențiile nu prea nobile urmărite vor fi imediat detectate de către specialiștii adevărați din instituțiile abordate, care și vor avea o reacție adecvată.

Probabil ca reacția de acum a judecătorilor. Poate e o reacție întârziată, dar totuși este. Important e că această reacție să dea un imbold pentru o soluționare civilizată a crizei, dar să nu o facă și mai acută.

Important este ca peste ceva timp, judecătorii să nu spună că ne-am revoltat, dar poate ne-a lipsit puterea de a lupta până la capăt.

Dar și mai important, și aici este frica mea, ca astfel de „reforme” să nu creeze situații similare de incertitudine și în alte organe, ori procurorii sunt următorii”, a scris Harunjen.

---