79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Fosta ministră a Justiției, despre dosarul Morari: „Întrebarea mea este dacă el nu este folosit drept țap ispășitor”

Fosta ministră a Justiției se întreabă dacă Viorel Morari, suspectat de abuz de serviciu și fals în acte publice, nu ar fi, de fapt, „un țap ispășitor, în timp ce alții, cu „probleme” poate mai mari decât ale lui Morari, sunt bine-mersi”.

Foto: UNIMEDIA

„Întrebarea mea este dacă el nu este folosit drept țap ispășitor, în timp ce alții, cu "probleme" poate mai mari decât ale lui Morari, sunt bine-mersi. Se creează impresia că guvernarea încearcă să răspundă dorinței "de sânge" a cetățenilor. Dar oare așa justiție vrem noi? Selectivă, reglări de conturi?”, a scris Stamate pe Facebook.

Viorel Morari a primit ieri 20 de zile de arest preventiv. Morari este suspectat că a acționat în interesul fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, pentru a-l proteja de implicare în calitate de bănuit în cauza penală privind frauda bancară.

Cauza penală pe numele lui Viorel Morari a fost pornită la data de 26 decembrie 2019 pentru abuz de serviciu și fals în acte publice.

Olestea Stamate / Sursa:Facebook


Pub