„Suntem astăzi la data de 14 august, din 27 iulie nu că nu au fost alocați bani, nu că nu a fost repartizată această motorină, până în ziua de azi nici măcar aceste două amendamente nu au fost aprobate, dar după aprobare durează și procedură de publicare, procedura de depunere a dosarelor, de alocare a banilor. Când o să se întâmple chestia asta?
Pentru că nici prim-ministrul nu a vrut să discute cu agricultorii și nimic nu a fost îndeplinit noi suntem nevoiți să reluăm protestele. Astăzi facem un protest de avertizare. Vrem să cerem socoteală de la prim-ministru de ce nu avem acest dialog, nu discutăm, nu negociem, care este problema? De ce nu este îndeplinită nicio revindecare? Noi vrem să avem o întâlnire cu prim-ministrul”, a spus Slusari.
Asociația Forța Fermierilor a anunțat despre reluarea acțiunilor de protest.
Agricultorii s-au întâlnit pe 9 august, la o ședință a Consiliului Asociației Forța Fermierilor la care au discutat despre situația dezastruoasă în sectorul agrar. Asociația a declarat că, dacă autoritățile nu vor îndeplini cerințele lor în această săptămână, din 14 august agricultorii vor ieși din nou la proteste.
În data de 7 iunie 2023, fermierii au amenințat cu un protest masiv non-stop în toată țara. Asociația Forța Fermierilor a cerut intervenția urgentă și foarte concretă din partea statului privind depășirea crizei din sistemul agrar. Agricultorii au făcut calcule orientative privind pierderile la culturile de primă grupă, care se așteaptă în sezonul 2023. Acestea se ridică la 2 miliarde de lei.
Aceștia s-au ținut de cuvânt și au ieșit cu tractoarele pe traseele din țară, dar și în fața instituțiilor principale de stat - Guvern și Parlament.
După mai multe zile de scandal, certuri și discuții tensionate cu reprezentanții partidului de Guvernare, fermierii s-au retras și au anunțat că sunt dispuși să aștepte ajutoare până pe 1 august.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!