„Nu comentez aberațiile unor funcționari frustrați, cărora le-a venit timpul să plece. Avem nevoie de instituții puternice, cu oameni integri și cu caracter, care să deservească cetățenii, nu să distrugă patrimoniul istoric, lucrând pentru grupuri de interese cu bani”, a afirmat Liliana Nicolăescu-Onofrei pentru UNIMEDIA.
Director al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova, Ion Ștefăniță, declară „presiuni” și „amenințări” din partea autorităților. „Un mesaj pentru Președinte, Guvern, Parlament, pentru misiunile diplomatice acreditate la Chișinău, declar pe propria răspundere, dacă în 48 de ore, nu încetează presiunile asupra Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor voi intra în greva foamei direct din birou”, a publicat, ieri, Ștefăniță pe pagina sa de Facebook.
Ștefăneț a declarat că „acum s-au luat de Agenția de Inspecție și Restaurare a Monumentului, cineva încearcă să mă facă să tac și acel cine este președinta Comisiei din Educație - Liliana Nicolăescu - Onofrei, pentru că l-am eliberat din funcție pe fiul ei”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!