Mama și-a culcat copiii, aceștia însă au decis să filmeze un challenge pentru Tik Tok, chiar în cameră. Aceștia au așteptat până toți ai casei au adormit, iar pentru a se asigura că nimeni nu-i va observa și-au pus și plapuma pe capete.
La un moment dat, soluția incendiată a nimerit pe mână unuia dintre copii. Acesta a intrat în panică și a vărsat toată sticla de acetonă peste el, iar flacăra s-a extins rapid pe tot corpul. Al doilea copil a încercat să stingă incendiul și s-a ales cu arsuri pe mâini.
La țipete a alergat mama și a chemat imediat ambulanța.
Băiatul de 12 ani a ajuns în reanimare, în stare gravă, cu arsuri pe 50% din corp, iar cel mic, spitalizat cu arsuri la încheieturile mâinilor.
Consiliul de medici urmează să decidă transportarea minorului la o instituție medicală specializată.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!