„Decizia a fost aprobată la adunarea generală a fondatorilor Universității Slavone din 20 mai 2024, în urma constatării faptului că instituția nu a reușit să obțină acreditarea programelor de studii de Licență și de Master, precum și urmare a numeroaselor avertizări emise de MEC către universitate în acest sens.
În context, Universitatea Slavona (prin scrisoarea nr. 042 din 30.05.2024), a solicitat Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare revocarea demersurilor privind acreditarea programelor sale: Business și administrare, Marketing logistică, Psihologie, Tehnologia informației.
Urmare a suspendării activității didactice, conform cadrului normativ, studenții Universității Slavone urmează să fie transferați, în baza cererii personale, la aceleași programe de studii acreditate în cadrul altor universități”, anunță MEC.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!