35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Compania care a anulat mai multe zboruri vine cu explicații: Toate cazurile vor fi rezolvate individual
Una dintre aeronavele Flyone a avut o defecțiune tehnică, în consecință a fost perturbat întreg orarul de zbor. Explicație aparține companiei, după ce ieri 5 zboruri au fost anulate. Reprezentanții Flyone precizează că au întreprins toate măsurile pentru a înlătura defecțiunea, însă din cauza crizei pieselor de schimb și a livrării întârziate, această problemă a durat mai mult, iar ieri, 9 iulie au mai fost anulate unele curse planificate. „În tot acest timp am încercat să găsim alternative, la fel, în continuare analizăm toate posibilitățile care ar duce la rezolvarea acestei probleme, însă supraîncărcarea sectorului și criza prin care trecem ne îngreunează procesul”, se arată în reacția oficială.
Foto: Airlines-Airports

„Depunem toate eforturile pentru a obține permisiunile de zbor necesare de la aeroporturile internaționale pentru a putea debloca unele curse, așa cum o mare parte din aceste aeroporturi își sistează activitatea pe timp de noapte.

Ne pare nespus de rău că suntem în această situație, dar încercăm să ținem legătura cu pasagerii și să le oferim alternativele legale, așa cum este prevăzut în astfel de cazuri. La fel, întreprindem măsuri de a asigura, pasagerii blocați în aeroporturi, cu produse alimentare și apă, chiar și unități de cazare.

La adresele de email indicate în rezervare, pasagerii au primit lista de posibilități pe care le oferă compania. Angajații noștri depun toate eforturile pentru a putea discuta și a rezolva fiecare problemă care apare în urma acestor anulări, însă apelăm și la înțelegere din partea pasagerilor, așa cum este un caz de forță majoră.

Ne cerem scuze și vă asigurăm că toate cazurile vor fi rezolvate individual”, au mai menționat aceștia.

Cinci zboruri de pe Aeroportul Internațional Chișinău, ale companiei FlyOne au fost anulate. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a menționat ieri că a primit mai multe plângeri de la cetățeni. Astfel, a dat indicație Autorității Aeronauticii Civile să investigheze activitatea companiei.

Autoritatea Aeronautică Civilă anunța că s-a autosesizat și că va investiga activitatea acestei companii aeriene, circumstanțele care au dus la anularea mai multor curse aeriene, dar și condițiile în care sunt respectate drepturile consumatorilor.


Pub