„Dacă credeți că cineva a învățat ceva din tragedia de acum câteva zile de la Ciocana vă înșelați amarnic. O femeie, cu un copil în brațe, a fost astăzi pusă la pământ de un troleibuz.
Femeia coborî din troleibuzul care circulă pe ruta 22 la stația terminus de la Grădina botanică, cu copilul de trei ani în brațe, iar conductorul nu s-a asigurat că aceasta este deja jos, a închis ușile, prinzând rucsacul ei, și a pornit. Moment în care mama a căzut jos. Norocul ei a fost un alt pasager care a văzut și a strigat la conducător să oprească. Era aproximativ ora 10:30.
Nici șoferul, nici taxatoarea nu au coborât să vadă ce s-a întâmplat. Pur și simplu și-au continuat drumul.
Femeia în stare de șoc nu a reținut numărul de înmatriculare. Mai târziu când și-a revenit a sunat la Regia transport electric să depună o plângere, iar cei de acolo i-au spus că vor reveni peste 10 zile.
Domnule primar general, Ion Ceban spuneați că mai mulți responsabili de la această instituție au fost suspendați din funcții și că s-au făcut controale, credeți că e suficient?, a scris pe pagina s-a de facebook jurnalista Victoria Zaharia.
Solicitată de redacția UNIMEDIA, purtătoarea de cuvânt a Regiei Transport Electric Chișinău Felicia Rusu susține că instituția s-a autosesizat pe acest caz.
„Țin să menționez că Regia Transport Electric s-a autosesizat. Într-adevăr, un asemenea caz a fost raportat și la linia fierbinte a regiei. Îndată au fost anunțate persoanele responsabile și urmează să se întreprindă măsurile necesare cu conducătorul de troleibuz. La ora actuală s-a luat și legătura cu mama copilului”, a menționat Rusu.
La 24 martie, o fetiță a fost tamponată mortal de un troleibuz, la Ciocana, pe strada Mircea cel Bătrân.
Fetița traversa strada regulamentar, potrivit înregistrărilor video distribuite pe rețele. Minora avea 12 ani, iar potrivit poliției, la volanul troleibuzului se afla o femeie.
De cealaltă parte, într-un interviu imediat după tragedie, taxatoarea din troleibuzul rezpectiv a declarat că „fetița nu a traversat pe trecerea de pietoni”. Ulterior, Regia Transport Electric Chișinău anunță că a fost deschisă o anchetă după tragicul accident la Ciocana, în care a fost lovită mortal copila.
Șoferița troleibuzului care a lovit mortal copila de 12 ani a fost reținută pentru 72 de ore.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!