Chișinăul cere intervenția OSCE în lichidarea posturilor de control fortificate ilegal de către Tiraspol în zona de securitate, ce blochează accesul medicilor în localități

Reprezentanții misiunii OSCE au declarat că vor purta discuții cu Tiraspolul, la solicitarea autorităților moldovenești, în privința asigurării accesului nestingherit al medicilor în toate localitățile din Zona de securitate, în contextul pandemiei de Covid-19, se arată într-un comunicat oficial al vicepremierului pe Reintegrare de la Chișinău.

Foto: publika.md

După ce exponenții de la Tiraspol, care, sub pretextul gestionării regimului stării de urgență, au fortificat ilegal infrastructura „posturilor de control” în perimetrul Zonei de Securitate, delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC), a făcut un apel către partea transnistreană solicitând să dispună măsuri imediate în vederea deblocării activității observatorilor militari și să elimine necondiționat barierele instalate neautorizat și abuziv.

Autoritățile moldovenești au criticat acțiunile Tiraspolului, acuzând că acesta încearcă „într-un mod cinic să profite de starea de urgență stabilită pe ambele maluri ale Nistrului în legătură cu lupta împotriva virusului Covid-19 pentru a consolida propria „frontieră” și a-și impune „regulile” în zona de responsabilitate a comunității „Forțele de menținere a păcii”.

Chișinăul a notat că Tiraspolul, fără acordul CUC, a introdus forțe suplimentare în zona de securitate, a instituit așa-numite posturi de frontieră și a instalat fortificații, blocuri de beton în jurul localităților. Așa zisele forțe de control intimidează rezidenții locali și le îngrădesc dreptul la libera circulație.

Mai mult decât atât, a fost blocat accesul observatorilor militari pentru a documenta încălcările regimului Zonei de Securitate, acțiuni ce contravin acordului încheiat la nivelul CUC privind asigurarea funcționării normale a mecanismelor de menținere a păcii în timpul pandemiei de Covid-19.

Astăzi, viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a discutat cu delegatul misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch și cu reprezentantul special al președinției în exercițiu al OSCE, Thomas Mayr-Harting, despre situația actuală în Zona de securitate, în special ce ține de circulația medicilor, situația personalului din școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului, dar și instalarea posturilor de control de către partea transnistreană pe platoul Cocieri.

Problema accesului medicilor în cele 80 de localități situate în Zona de securitate este una sensibilă. În multe dintre aceste localități activează câte un singur medic, iar unii locuiesc în stânga Nistrului și nu se pot deplasa la serviciu.

„Chișinăul, acum ca niciodată, are nevoie de personalul medical (medici, surori medicale, medici din spital, urgenţă) care deserveşte spitalele raionale şi localităţile din Zona de Securitate, căci deja de 2 săptămâni malul drept nu are suficient personal medical. Semnalizez această problemă şi subliniez că, în condiţiile de criză, pentru salvarea vieţii, medicii mereu au prioritate”, se arată în scrisoarea semnată de Cristina Lesnic, viceprim-ministra pentru Reintegrare.

Ca urmare a discuțiilor, reprezentanții OSCE au menționat că vor purta discuții cu Tiraspolul pe acest subiect. Ambele părți au convenit, în regim de lucru, să continue schimbul de informații și date pe subiectele monitorizate.


Pub