79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Mascații l-au doborât la pământ și l-au încătușat: Șeful unui grup care ajuta ucraineni să treacă granița în RM, pentru 10 mii $, reținut după percheziții

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord a Poliției de Frontieră, sub coordonarea Procuraturii Edineț, Oficiul Ocnița, și cu suportul angajaților DASF ai IGPF, au reținut un bărbat cu rol de conducere într-o grupare criminale, specializată în facilitarea migrației ilegale pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, cetățeni ucraineni erau ajutați, contra unei sume de 10 mii de dolari, să treacă ilegal frontiera de stat din Ucraina în Moldova, destinația finală fiind țările membre ale Uniunii Europene. Pentru fiecare migrant ucrainean era percepută o sumă de 10 000 de dolari SUA.

Foto: colaj

„În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală desfășurate într-o cauză penală aflată în curs de examinare, s-a stabilit că gruparea avea o structură ierarhică bine definită, acționa clandestin și era orientată spre facilitarea trecerii ilegale a frontierei de stat pentru cetățeni străini, în scopul obținerii de foloase materiale considerabile.

Membrii grupului criminal organizat au facilitat intrarea, șederea și tranzitarea ilegală a teritoriului Republicii Moldova de către cetățeni ucraineni, favorizând trecerea ilegală a frontierei de stat din Ucraina în Republica Moldova, cu destinația finală țările membre ale Uniunii Europene. Pentru fiecare migrant ucrainean era percepută o sumă de 10 000 de dolari SUA.

Totodată, s-a constatat că membrii grupării au mai fost anterior documentați în cauze similare privind organizarea migrației ilegale, iar pentru a evita investigarea de către autoritățile de drept, aceștia își modificau constant modul de operare, utilizând inclusiv stații radio și dispozitive de vedere nocturnă.

În baza probatoriului acumulat, polițiștii de frontieră au efectuat percheziții la domiciliile mai multor persoane vizate în dosar. În urma acțiunilor procesuale au fost ridicate mijloace bănești, stații radio, o cameră de detecție a mișcării, un ceas electronic de mână, purtători de informații, cartele SIM, telefoane mobile, un costum tactic de culoare neagră cu ecusoane ale Poliției din Ucraina și alte mijloace de probă.

Ca urmare a acțiunilor de urmărire penală, o persoană cu rol de conducere în cadrul grupării criminale a fost reținută pentru un termen de 72 de ore, alți membri sunt cercetați în stare de libertate, iar unul dintre membrii activi ai grupării a fost anunțat în căutare.

Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și tragerii acestora la răspundere penală, cu respectarea strictă a principiului prezumției de nevinovăție.


Pub