4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Rusia a început să folosească o armă nemaivăzută în războiul din Ucraina. Cum a afectat contraofensiva Kievului

Zece dintre cele mai avansate avioane de vânătoare ale Rusiei zburau deasupra graniței din nord-estul Ucrainei în noaptea de 24 martie. Erau pregătite să lanseze o armă nemaivăzută în acest război. Cele 11 așa numite bombe „cu planare” (glide bombs) aruncate de armata rusă asupra Ucrainei au confirmat rapoartele conform cărora forțele aeriene ale Rusiei au fost nevoite să se adapteze după ce au intrat în criză de rachete de croazieră și nu au reușit să pună stăpânire pe spațiul aerian ucrainean, informează Digi24.ro.

Foto: digi24.ro

Bombele aeriene ghidate cu planare sunt echipate cu „aripi” pentru a avea o rază de acțiune mai mare și pentru a zbura la o înălțime destul de joasă și destul de mult timp pentru a putea evada sistemele de apărare antiaeriană controlate prin radar. Bombele rusești cu planare au ajuns în atenția publicului după ce un avion militar a aruncat din greșeală o astfel de armă asupra orașului rusesc de frontieră Belgorod. Explozia a avariat clădirile din jur și a rănit cel puțin trei persoane. Colonelul Iuri Ignat, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, a spus pentru The Telegraph că bombele rusești prezintă un „pericol foarte serios”.

Raza mai lungă de acțiune a bombelor care beneficiază de tehnologia de planare le oferă avioanelor rusești posibilitatea de a evita misiunile riscante din apropierea liniei frontului. „În acest moment inamicul folosește aviația tactică pentru misiunile de luptă de-a lungul graniței cu Rusia, liniei frontului și a coastei. În toate aceste regiuni, inamicul a folosit în mod intens de vreo lună bombele cu planare”, a spus Colonelul Ignat..


Pub