(video) Ședință de urgență la Centrul Anticriză a MAI, în urma dezastrului din țară: Premierul, în așteptarea reprezentanților structurilor de forță și ai autorităților publice locale

Premierul a convocat la ora 16.00 o ședință la Centrul Anticriză al Ministerului de Interne la care vor participa toți reprezentanții structurilor de forță și ai autorităților publice locale din zonele afectate de ploile torențiale.

Foto: Telegram

Potrivit informațiilor oficiale, la moment, au loc 26 de intervenții în raioanele Cantemir, Hîncești, Leova, Cimișlia, Ștefan Vodă.

Toate instituțiile de forță sunt mobilizate și pregătite să intervină în caz de necesitate. Rugăm repetat să vă abțineți de la călătorii, iar în caz de necesitate sunați la 112.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică. Alerta intră în vigoare pe data de 14 septembrie, de la ora 15:00 până pe 15 septembrie la ora 06:00.

Primăria municipiului Chișinău informează despre avertizarea, care prevede ploi torențiale, izolat puternice, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului, valabilă pentru întreg teritoriul țării. Astfel, cetățenii sunt rugați să nu părăsească locuințele, iar părinții să-și supravegheze copiii minori, pentru a preveni eventualele pericole provocate de fenomenele naturii. 

Patru persoane dintr-o familie dintre care un nou născut au fost salvate de pompieri din calea apelor. Potrivit IGSU, cazul a fost înregistrat în localitatea Hanasani din raionul Cantemir în urma precipitațiilor abundente din dimineața zilei de astăzi.

Premierul Dorin Recean a convocat la ora 16.00 o ședință la Centrul Anticriză al Ministerului de Interne la care vor participa toți reprezentanții structurilor de forță și ai autorităților publice locale din zonele afectate de ploile torențiale.


Pub