Emmanuel Macron va rosti un discors „republican şi secular” în curtea exterioară a catedralei. Președintele va respecta legea franceză din 1905 conform cărei biserica este separată de stat, scrie The Guardian.
La marele eveniment vor participa 2000 de invitați, iar acesta va fi transmis în direct, în întreaga lumea. Programul ceremoniei include momente spectaculare şi solemne. Arhepiscopul Parisului, Monseniorul Laurent Ulrich, va bate cu crucea în uşa principală, trezirea marii orgii a catedralei Notre Dame prin redarea Magnificat de Bach, urmatã de TE Deum.

Costul procesului de restaurare este de 500 milioane de euro. Monumentul de arhitectură gotică se află pe Île de la Cite, situat în centrul Parisului.
Frumusețea catedralei este copleşitoare prin fațada dantelată, turnurile patrulaterale de câte 69 m fiecare, ce radiază mult echilibru. Vorbind despre vitralii este de subliniat faptul că razele care pătrund în zona de nord formează un spectacol de lumini, o adevărată operă de artă și un simbol al creştinității.
Pentru vizitări catedrala Notre Dame îşi va redeschide larg porțile chiar din prima săptămână (7-15 decembrie). Pentru a admira monumentul arhitectural, vizitatorii vor face o rezervare în prealabil pe site-ul web al catedralei sau prin aplicația care urmează a fi lansată.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!