(video) „Domnule Bolea, nu induceți în eroare societatea și agricultorii”. Discuții pe tonuri aprinse între fermieri, ministru și șefa AIPA, la pichetul de astăzi

Discuții pe tonuri aprinse între fermieri, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, și directoarea adjunctă a Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA”, Diana Coșalîc la pichetul de astăzi, organizat de Asociația Forța Fermierilor, la sediul MA. Oficialii au încercat să le explice participanților la manifestație de ce au fost impuse noi reguli pentru depunerea dosarelor pentru compensații la cerealele de primă grupă și motorină pentru fermierii afectați de secetă. La rândul lor, unii agricultori le-au cerut acestora să „nu inducă în eroare societatea” și și-au expus punctul lor de vedere.

Foto: captura ecran

„Noi vrem să ne spunem punctul de vedere și să ascultăm răspunsul Ministerului Agriculturii, care ar trebui să ne reprezinte pe noi, toți agricultorii, și să ne apere interesele, în relațiile cu structurile statale, dar, cu părere de rău, e puțin invers.

Fermier: Domnule Bolea, vrem să ne spuneți simplu: „Băieți, gata, nu mai trebuie, circulara nu mai este valabilă”

Anterior a fost destul certificatul de la Primărie, care confirma că agentul X a cultivat atâtea hectare de grâu, de porumb etc. A fost un document destul de clar și foarte necesar, fără multe alte documente. În regulamentul adoptat de Guvern nu se vorbește despre această circulară, iar acum se cer toate aceste acte adăugător. Domnule Bolea, vrem explicații de la dvs, dar nu explicații, ci să ne spuneți simplu: „Băieți, gata, nu mai trebuie, circulara nu mai este valabilă””, a menționat unul dintre organizatorii pichetului.

Bolea: Nici măcar premierul nu-și poate asuma să anuleze aceste cerințe

„Anume dvs ați criticat vehement modul în care a fost împărțit ajutorul din 2020, au fost foarte mulți care au primit bani deși nu au meritat, au fost acte false, împărțiți bani la stânga și la dreapta, de ochi frumoși și de ce vreți voi… au ajuns și la holdinguri. Sunt sigur că ați avut perfectă dreptate atunci. Ce s-a schimbat de atunci? A fost un control de la Curtea de Conturi și a stabilit aceleași lucruri pe care le-ați vorbit și dvs, că banii au fost furați, împărțiți aiurea și doar puțini au ajuns la micii producători. În decembrie 2022, Curtea de Conturi a stabilit niște lucruri ce sunt obligatorii spre executare pentru AIPA. Nici măcar premierul nu-și poate asuma să anuleze aceste cerințe. Sunt niște cerințe clare și nu este nimic altceva decât o modalitate normală, în care tu reprezinți un agent economic, aduci documentele, arăți că ai 100 de ha, numerele cadastrale etc. 116 agenți economici au prezentat cererile completate, este aceeași cerere pe care voi o depuneți când cumpărați tractor și când primiți oricare altă subvenție, nu e un document nou”, i-a spus, în replică, Vladimir Bolea.

„Domnule ministru, îmi cer scuze că vă întrerup, dar nu induceți în eroare opinia publică”

Discursul ministrului a fost întrerupt de unul dintre fermieri: „Domnule ministru, îmi cer scuze că vă întrerup, dar nu induceți în eroare opinia publică. Impozite plătim pe toate suprafețele”.

Șefa AIPA: „Nu este un moft al Agenției, ci o cerință pe care ne-o impune Curtea de Conturi”

Bolea a dat cuvântul directoarei adjuncte a AIPA, Diana Coșalîc: „Citez din raportul Curții de Conturi: „Este evidentă necesitatea asigurării obligatorii a documentelor aferente cererii de solicitare a ajutorului financiar, cu justificarea folosirii terenurilor, acte jurudice(contracte) și indicarea datelor cu privire la faptul dacă a fost sau nu terenul respectiv prelucrat. Recomandare Curții obligă agenția să verifice veridicitatea datelor prezentate în cerere. Guvernul prevede, prin hotărâre, ca o condiție obligatorie de eligibilitate dreptul de posesie sau folosință a terenurilor agricole. Există doar 2 modalități de verificare a acestora:

1. prin sistremul, informațional e-cadastru,

2. prin extrasul de la APL din registrul contractelor de arendă.

Având aceste 2 documente, AIPA poate verifica verdicitatea datelor prezentate, în caz contrar, vor fi excluse. Nu este un moft al Agenției, ci o cerință pe care ne-o impune Curtea de Conturi.

Să nu uităm că până în prezent, majoritatea dintre dvs au depus dosare la subvenționare pentru investiții în foarte multe domenii în care astfel de extrase au fost prezentate. Sunt astfel de informații”.

„Doamna Diana, pentru ce induceți în eroare societatea și agricultorii?”

„Doamna Diana, iarăși induceți în eroare. Pentru ce induceți în eroare societatea și agricultorii? Dvs știți destul de bine ce cerință este în certificat acolo”, s-a indignat același fermier.

„În 2020, noi am luptat nu ca să fie excluși unii agricultori, ci doar agro-holdingurile. Acest lucru nu s-a întâmplat”

„În 2020, noi am luptat nu ca să fie excluși unii agricultori, ci doar agro-holdingurile. Acest lucru nu s-a întâmplat, noi pentru asta am luptat. Că s-au făcut niște investigații și s-a depistat că acolo a fost conflict de interese, întrebați cine din localitate nu are rude apropiate, asta a fost problema. Cât privește numerele cadastrale, personal am lista cu toți arendașii mei, nr. contractului, data contractului și încheierii acestuia, persoana, codul numeric personal, suprafața. Doar că ieri personal am fost la AIPA Căușeni și am întrebat ce fel de certificat. La fiecare număr cadastral trebuie indicată suprafața și cu ce cultură a fost semănată. Sunt localități în țară în care nimeni nu ține terenul pe numărul cadastral, pentru că așa a fost împărțit, și nu e agricultorul de vină. În unele cazuri, numerele cadastrale au fost împărțite de la Nord la Sud, iar terenul de facto s-a împărțit de la Est la Vest. Sau de exemplu, eu într-o localitate am 2 ha de teren și fac schimb cu alt lider, pentru că nu are sens eu să mă bag cu tehnica în mijlocul câmpului la acel lider. El îmi dă 2 hectare în altă parte. El a semănat floarea soarelui, iar eu – grâu. Iată ce să indic eu în acest caz? Aici e întrebarea, nu este problema că nu am fi apți să prezentăm. Și mai este o problemă, cu cei care au decedat și nu s-au făcut actele de moștenire. Noi plătim impozitul funciar. Este o listă coordonată cu FISC și Primăria, cu cei decedați și cu cei care de facto primesc plata pe arendă. Voi dacă verificați la Cadastru, mă veți exclude, pentru că veți vedea altă persoană. Nu ascundem nimic”, a punctat agricultorul.

Alexandr Slusari: „Doamna director interimar, dvs spuneți un semiadevăr”

În discuție s-a implicat și fostul deputat Alexandr Slusari, președintele Asociației Forța Fermierilor. „Doamna director interimar, dvs spuneți un semiadevăr și cumva încercați să interpretați ceea ce nu este scris”, a adăugat Slusari, care a venit cu unele completări în ceea ce ține de aspectele juridice.

Ce aspecte a scos în evidență acesta, dar și ce alte declarații au fost făcute în cadrul evenimentului, vedeți în transmisiunea video de la pichet:

Mai mulți agricultori au pichetat, astăzi, sediul Ministerului Agriculturii, după ce anterior, au acuzat Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură că ar fi impus, în mod „abuziv și ilegal, cu aprobarea tacită a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare”, noi reguli ce vor face extrem de dificil procesul de depunere a dosarelor pentru compensații la cerealele de primă grupă și motorină pentru fermierii afectați de secetă. Cerințele s-ar conține într-o circulară, transmisă în teritoriu, dar care ar contravine regulamentelor adoptate de Guvern.

Ministrul Agriculturii a solicitat fermierilor de la sud să renunțe să cultive porumb, din cauza nivelul prea scăzut de precipitații din această regiune a țării. „Să vedeți că, în curând, iar va apărea sudul țării cu probleme cu porumbul, pentru că în ultimii 2000 de ani, la sud, avem precipitații foarte mici, nu pentru porumb. Probabil vom avea nevoie de lege ca să spunem că tu nu poți să pui porumb în sudul Republicii Moldova și aceasta nu este de ieri, e de 2000 de ani”, a declarat Vladimir Bolea la o conferință, la care a anunțat fermierii că pot începe să depună dosarele pentru a primi subvenții.

„Ce să cultivăm? Propuneți. Veniți cu soluții, nu doar cu interdicții. Statul acesta a venit tot timpul doar cu interdicții. Cânepă? Ce să cultivăm?” În loc să vină statul cu susținere, vine cu interzicerea cultivării anumitor culturi”, i-a răspuns ministrului fermierul Sergiu Ștefanco.

Vladimir Bolea a îndemnat fermierii să se unească în cooperative și să colaboreze între ei, să cumpere o combină pentru mai mulți ca să poată face față concurenței. „Problema este în atitudine și abordare, banii sunt pe planul secund. Persoanele care vorbesc sunt aceleași din 2017, 2019, 2021. Și dacă nu se va schimba nimic, sistemic, ei vor continua și în 2024, etc”, a declarat Vladimir Bolea.

Pe 28 august 2023, AIPA a anunțat fermierii să prezinte cererile pentru subvenții de diferite tipuri. Suma totală a ajutorului pentru agricultori de diferite categorii este de 1,8 miliarde lei, în acest an.

Pe 25 august 2023, agricultorii au avertizat autoritățile că vor aduce din nou tractoarele în capitală, după ce vor finaliza lucrările de recoltare. „Asociația Forța Fermierilor nu mai crede în bunele intenții ale autorităților abilitate și declară că acestea poartă o mare doză de vină pentru criza profundă, în care a fost aruncat sectorul agrar pe parcursul anilor 2022-2023”, se menționează într-un comunicat remis presei.

Totodată, Asociația a menționat că „prim-ministrul Dorin Recean așa și nu a găsit timp pentru întâlnirea cu agricultorii”, după protestul de avertizare, organizat pe 14 august, în fața Guvernului.


Pub