22,91 lei/l Benzină coboară sub 23 lei/l la 22,91 lei/l, motorină 19,40 lei/l; noile prețuri ANRE pentru săptămână la pompă 700 Peste 700 permise de conducere anulate pentru fraudă la examene teoretice la Bălți și Edineț; șeful ASP anunță 170 anchete 51.000 lei 51.000 lei furați unei femei de 61 ani în bancă; 2 tineri reținuți după fugă cu BMW, 27.000 recuperați 16 Băiat de 16 ani bătut până la moarte la Edineț; suspect de 39 ani reținut 72 ore pentru omor
Val de atacuri de noapte rusești asupra Odesei. Mai mulți copii au fost răniți. Cea mai veche biserică din oraș a fost avariată grav

Rusia a lansat, duminică, un alt val de atacuri pe timp de noapte asupra portului Odesa de la Marea Neagră. În urma bombardamentelor, o persoană a fost ucisă şi 18 rănite, inclusiv patru copii. Atacurile au afectat doar infrastructura rezidenţială, iar cea mai mare biserică ortodoxă din oraş, veche de peste două secole, a fost, de asemenea, lovită, relatează Reuters. În același timp, Un soldat ucrainean a murit şi cel puţin trei persoane civile au fost rănite, între care un jurnalist de la postul german de televiziune Deutche Welle, sâmbătă, într-un atac rusesc în care a fost folosită muniţie cu dispersie asupra oraşului Drujkivka din estul Ucrainei, informează Digi24.ro.

Foto: digi24.ro

Aleksandr Lukaşenko a sosit, sâmbătă, la Sankt Petersburg, unde are programată pentru duminică o întâlnire cu Vladimir Putin. Într-o înregistrare video difuzată de agenţia de ştiri bielorusă, Lukaşenko este văzut sosind pe aeroportul din Sankt Petersburg și este întâmpinat de mai mulți oficiali locali ai statului agresor. Întâlnirea sa cu Putin de duminică se va concentra pe „dezvoltarea în continuare a relaţiilor ruso-bieloruse de parteneriat şi alianţă strategică, precum şi pe colaborarea pentru integrare în cadrul statului unional al Rusiei şi al Belarusului”, a scris agenţia oficială de ştiri rusească TASS. -- Forţele aeriene ucrainene au transmis că, după miezul nopţii, Rusia a lansat rachete Onyx de înaltă precizie şi rachete de croazieră Kalibr asupra Odesei.

„Odesa: un alt atac nocturn al monştrilor”, a declarat Oleh Kiper, guvernatorul regiunii Odesa, pe aplicaţia de mesagerie Telegram. „Din păcate, avem un civil care a fost ucis”, a anunţat guvernatorul. Dintre cei 18 răniţi, 14 au fost spitalizaţi, inclusiv trei copii. Agenţia de ştiri RBC-Ucraina a informat că cea mai mare biserică ortodoxă din oraş, Catedrala Spaso-Preobrajenski, sfinţită în 1809, a fost grav avariată în urma atacurilor. Videoclipuri pe reţelele sociale arată dărâmături în interiorul unei biserici în care s-a declanşat şi un incendiu, în timp ce un bărbat îndurerat merge şi repetă: „Biserica nu mai este”.

În ultima săptămână, Rusia a bombardat aproape zilnic Odesa şi alte instalaţii ucrainene folosite pentru exportul de produse alimentare, după ce Kremlinul s-a retras din acordul care asigura un coridor maritim securizat pentru transporturile martitime de cereale ucrainene. Rusia susține că atacurile sunt o răzbunare pentru atacul ucrainean asupra podului Kerci şi a acuzat Ucraina că se folosea de coridorul maritim pentru a lansa „atacuri teroriste”.

„Inamicul a atacat din nou comunitatea din Drujkivka”, a transmis administraţia militară a oraşului Drujkivka într-o postare pe Telegram.

„Potrivit datelor preliminare, doi rezidenţi au fost răniţi după ce muniţiile cu dispersie au lovit o clădire de locuinţe”, a anunţat administraţia militară, care a precizat că 12 case au fost avariate în urma atacului. Ceva mai devreme, televiziunea publică germană Deutsche Welle (DW) declarase că un cameraman al său a fost rănit de şrapnel în urma unui atac rusesc cu muniţie cu dispersie în acelaşi oraş.

Acel atac a ucis un membru al serviciului ucrainean şi a rănit grav alte persoane, potrivit DW. Televiziunea germană l-a identificat pe cameraman ca fiind Evhen Şilko şi a precizat că acesta a fost rănit la 23 de kilometri de linia frontului, în oraşul Drujkivka, situat în regiunea Donetsk, în estul Ucrainei. El a fost dus la spital, iar starea sa este în prezent stabilă. Echipa DW a fost atacată de tiruri ruseşti, sâmbătă după-amiază, în timp ce filma antrenamente militare ucrainene la sol, potrivit comunicatului. „Filmam armata ucraineană în timpul antrenamentelor lor şi, deodată, am auzit mai multe explozii.

Ne-am întins la pământ, s-au mai auzit câteva explozii şi am văzut că erau răniţi. Mai târziu, armata ucraineană a confirmat că am fost atacaţi cu muniţie cu dispersie”, a relatat corespondentul DW Mathias Bölinger.

Directorul general al DW, Peter Limbourg, şi-a exprimat „profunda recunoştinţă faţă de reporterii care continuă să îşi facă meseria de a acoperi războiul, în ciuda bombardamentelor şi a ameninţării la adresa vieţii lor”.


Pub