79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Un bărbat a fost găsit fără suflare în propria gospodărie: Ce spune poliția

Cadavrul unui bărbat în vârstă de 67 de ani a fost găsit în preajmă gospodăriei sale, din localitatea Maramonovca, din raionul Drochia.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit informațiilor, totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 08:00, în localitatea Maramonovca, din raionul Drochia. Oamenii legii au fost informați precum ca un bărbat se afla la sol. Ajunși la locul faptei, corpul neînsuflețit al acestuia a fost examinat, iar semne de moarte violentă nu au fost găsite.

Ulterior, cadavrul a fost îndreptat spre expertiza Medico-legală, pentru constatarea cauzei decesului.


Pub