22,6 lei/l Benzină A95 coboară mâine la 22,6 lei/l cu 17 bani, motorină 19,15 lei/l; ANRE fixează prețuri mai mici la carburanți 6.300 lei Salariul minim crește la 6.300 lei din 2026 cu 15%; salariu mediu prognozat 17.400 lei, +8% față de 2025 19,80 lei Euro la 19,80 lei, dolar 16,84 lei azi; leul se apreciază cu 3-4 bani față de ieri conform BNM 7,7 °C Maxime 7,7°C azi în Chișinău cu cer noros dar fără ploi; temperaturi similare mâine
Kremlinul a anunțat ce scor ar putea obține Vladimir Putin la alegerile prezidențiale: Cei trei rivali sunt văzuți fără șanse

Preşedintele rus, Vladimir Putin, ar putea obţine 82% din voturi la alegeri, relevă luni un centru de sondare a opiniei publice loial Kremlinului, citat de agenţia germană de presă DPA, scrie presa română.

Foto: Profimedia

Ruşii urmează să se prezinte la urne pentru alegeri prezidenţiale care se vor încheia duminică, Putin candidând pentru încă un mandat de şase ani.

Alegerea sa este văzută ca sigură, în absenţa unui contracandidat serios, dar autorităţile fac tot posibilul să prezinte sondajul ca fiind convingător.

Trei candidaţi rivali, care fie îl susţin deschis pe Putin, fie urmează linia Kremlinului, sunt văzuţi ca fără şanse, cu între 5% şi 6% din intenţiile de vot fiecare, conform sondajului efectuat în rândul alegătorilor eligibili de către Centrul pentru analiza opiniei publice (VCIOM) din Rusia.

Comisia Electorală Centrală nu a autorizat niciun candidat de opoziţie să se prezinte la alegerile care sunt programate de vineri până duminică.

Sondajele de opinie din Rusia sunt un instrument-cheie pentru guvern de a evalua eficacitatea propagandei Kremlinului, de exemplu în media de stat, notează DPA.

Televiziunea de stat, controlată de Kremlin şi urmărită în principal de ruşi în vârstă în zone rurale, îl prezintă pe Putin ca neavând alternativă.

Putin, care deţine puterea de aproape un sfert de secol şi care a lansat invazia pe scară largă asupra Ucrainei în 2022, susţine că alegerile sunt un vot pentru „viitorul Rusiei”.

Dacă Putin primeşte mai mult de 80% din voturi, ar fi cel mai bun rezultat al său la alegeri prezidenţiale şi ar putea fi interpretat ca un indiciu al încrederii în puterea guvernamentală.

La alegerile din 2018, el a obţinut 76,7% din voturi, cu o prezenţă la urne de 67,5%.

Numărul de alegători eligibili în Rusia stabilit de comisia electorală este de 112 milioane. Încă două milioane de ruşi trăiesc în străinătate.

Echipa ce a lucrat pentru disidentul Aleksei Navalnîi, care a murit în închisoare luna trecută, a îndemnat la un vot de protest duminică. Ea i-a chemat pe oponenţii lui Putin să se prezinte la secţiile de votare exact la prânz pentru a arăta că sunt împotriva preşedintelui rus.


Pub