35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
S-a surpat asfaltul pe o porțiune din strada Ion Creangă, la un an de la reparație. Explicațiile Direcției Transport

Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație a venit cu precizări privind deteriorarea unei porțiuni a străzii Ion Creangă din sectorul Buiucani. Astfel, reprezentanții Direcției au dat replică și învinuirillor aduse public. „Până la moment, lucrările nu au fost recepționate de către Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație, în calitatea sa de beneficiar și oricare defecțiuni depistate la această etapă sunt în totalitate în responsabilitatea antreprenorului de lucrări”, a menționat Direcției Transport.

Foto: facebook

„Contractul privind reparația capitală a străzii Ion Creangă a fost încheiat pe 16 octombrie 2020 cu agentul economic Genesis International SRL. Setul de lucrări a inclus schimbarea tuturor rețelelor subterane, amenajarea trotuarelor, evacuarea gheretelor și reparația zonelor adiacente, reparația părții carosabile, precum și reparația rondurilor de la Piața Unirii Principatelor și Piața Dimitrie Cantemir. Conform contractului de execuție, proiectul urma să finalizeze în martie 2022, circulația rutieră pe această stradă a fost redeschisă, în septembrie 2021.

Cu toate acestea, ținem să precizăm faptul că, pâna la moment, lucrările nu au fost recepționate de către Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație, în calitatea sa de beneficiar și oricare defecțiuni depistate la această etapă sunt în totalitate în responsabilitatea antreprenorului de lucrări.

Totodată, conform condițiilor contractuale, garanția pentru lucrările excutate este de 5 ani, din momentul recepției la terminarea lucrărilor, care, după cum am menționat, nu a avut loc.

În luna august, curent, antreprenorul a solicitat demararea procedurii de recepție la terminarea lucrărilor, cu convocarea Comisiei de lucru. Convocarea, însă, este posibilă doar după ce lucrările au fost realizate în totalitate, în conformitate cu documetația de execuție, iar pe șantier, până la moment, încă se execută lucrări.

Astfel, la depistarea unor defecte, procedura de recepție la terminarea lucrărilor va fi amânată până la remedierea tuturor neregulilor identificate.
În acest context, va fi creat un grup de lucru suplimentar care va evalua la fața locului problemele și soluțiile de remediere, așa cum prevăd condițiile proiectului de execuție”a precizat Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație.

Precizările vin după ce Roman Cojuhari, consilierul municipal PAS, a venit cu critici pe o rețea de socializare, susținând că strada Ion Creangă nou renovată.„a ținut fix un an”.


Pub