34,35 lei/l Benzina A95 la 34,35 lei/l, motorina la 36,84 lei/l – noi recorduri la pompe 20,22 lei Euro 20,22 lei, dolar 17,74 lei – leul slăbit vs euro, consolidat vs dolar 1,28 m Lacul Costești-Stânca a scăzut 1,28 m într-o lună, debit redus la 14 m³/s 24 pers. 24 condamnați pe viață au revizuit sentința, 9 eliberați – justiție sub amnistie
(video) Cu drapele tricolore și pancarte unioniste, Partidul Liberal și unioniștii de la ODIP s-au lansat în campania electorală

Partidul Liberal, împreună cu unioniștii de la „UNIREA-ODIP”, s-a lansat în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie. Evenimentul a avut loc pe malul Prutului, în satul Frăsinești, raionul Ungheni.

Cu drapele tricolore și pancarte unioniste, zeci de oameni au venit la lansarea în campanie a partidului unionist.

Evenimentul a fost deschis cu muzica pro-românească a maestrului Tudor Ungureanu, conducătorul Ansamblului „Ștefan Vodă”.

Potrivit președintelui PL, Dorin Chirtoacă, mesajul principal cu care Partidului Liberal merge în campania electorală este Unirea Republicii Moldova cu România. „Acum a venit timpul să spargem gheața la nivelul întregii Republici Moldova, să dăm jos regimul oligarhic, să nu permitem venirea altor oligarhi, cum ar fi Țopa-Năstase și să construim Unirea pas cu pas. Unirea este singura cale prin care se poate ajunge la o viață mai bună pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, a declarat Dorin Chirtoacă.

La eveniment au ținut discursuri mai mulți fruntași ai partidului, dar și președintele Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi. „În primul rând, noi suntem români prin definiție. Suntem români prin neam, prin sânge, prin istorie. Pe lângă asta, vorbim și de avantajele economice, avantajele de infrastructură și libertate. Am știut să lăsăm orgoliile deoparte, pentru a putea spune ferm și clar - Unirea trebuie să o facem în Parlament! Unioniștii trebuie să aibă vocea lor în Parlament. Doar asta ne va salva”, a declarat Vlad Bilețchi.

La final, sub muzica lui Tudor Ungureanu, unioniștii au dansat Hora Unirii, chiar pe malul Prutului.

Partidul Liberal va figura al 15-lea în buletinul de vot de pe circumscripția națională.

PL merge în alegeri cu 30 de candidați pe lista de partid și 20 de candidați în circumscripții.

Fostul președinte al PL Mihai Ghimpu nu se regăsește pe listele Partidului Liberal. În cap de listă se află președintele PL, Dorin Chirtoacă, urmat de liderul ODIP, Vlad Bilețchi.


Pub