„Interlopi din Găgăuzia, cu experiență în spargeri de bancomate și furturi organizate în Rusia”: Cine ar fi frații care au incendiat restaurantul „Slava Ukraina” din Tallinn

Cei doi frați moldoveni condamnați în Estonia, după ce ar fi incendiat restaurantul „Slava Ukraina” din Tallinn, ar fi doi interlopi din Găgăuzia, cu experiență în spargeri de bancomate și furturi organizate în Rusia. Bărbați, condamnați anterior și în Rusia pentru spargeri de bancomate din care au sustras milioane de ruble, și-au ispășit pedepsele în Moldova. După eliberare, au fost implicați în noi fapte penale, inclusiv amenințări cu arma, scrie rise.md.

Foto: Captură de ecran

Conform sursei citate, amândoi au fost racolați de serviciul de informații militare al Rusiei (GRU) și plătiți pentru misiuni de sabotaj în Estonia. Recent, aceștia au fost condamnați la închisoare de un tribunal estonian.

Primul incendiu a avut loc pe 17 ianuarie la magazinul COOP din localitatea Osula, regiunea Võru, aflată la aproximativ 10 kilometri de o bază NATO.

Această misiune i-a revenit lui Ivan Chihaial, 32 de ani, racolat anul trecut de serviciul de informații militare al Rusiei (GRU).

La mijlocul lunii ianuarie, el a trecut granița din Rusia în Letonia, la volanul unui Jaguar XF cu numere poloneze. Apoi a intrat în Estonia. S-a dus în Osula, iar pe 17 ianuarie, la ora 22:39, a incendiat magazinul COOP și a filmat totul cu telefonul. După aceasta el a fost plătit în criptomonedă, cu echivalentul a aproximativ 1700 de euro.

A doua zi, același Ivan a primit ordinul de a ataca restaurantul Slava Ukraina din Tallinn.

Pe 27 ianuarie, ambii interlopi: Ivan Chihaial (32 de ani) și Ivan (37 de ani), au intrat în Estonia cu același Jaguar înregistrat în Polonia. Au stat două zile, timp în care au planificat atacul asupra restaurantului Slava Ukraina.

Denumirea restaurantului estonian Slava Ukraina este inspirată de expresia ucraineană „Слава Україні!” (Glorie Ucrainei!), populară în mediul online și folosită intens pe front ca simbol al rezistenței și unității naționale.

Pe 29 ianuarie, aceștia au trecut frontiera în Lituania. După o zi s-au întors în Estonia, de această dată cu un Mercedes-Benz cu numere lituaniene.

Deja în ultima zi a lunii ianuarie, la ora 04:36, Ivan (37) a stropit restaurantul cu benzină și i-a dat foc. Celălalt filma de peste drum, înregistrare care a ajuns ulterior pe YouTube.

Mart Luik, proprietarul restaurantului Slava Ukraina a declarat pentru RISE Moldova că „atacul a fost organizat în timpul nopții. Eu mă aflam acasă la acel moment. Am ajuns acolo după ce a fost activată alarma, iar brigada de pompieri deja securizase locația”.

După atac, cei doi au fugit în Lituania, iar câteva zile mai târziu au fost arestați în Italia.

Proprietarul restaurantului ne-a mai spus că nu îi cunoștea pe interlopii din Găgăuzia.

„Din câte am citit în raportul de investigație, aceștia erau „teroriști în vizită” care au venit la Tallinn cu o misiune clară, adică să atace restaurantul Slava Ukraina la ordinul GRU-ului rus”, susține Luik.

O instanță din Estonia i-a condamnat săptămâna aceasta pe cei doi cetățeni ai Republicii Moldova.

Mart Luik, proprietarul restaurantului „Slava Ukraina”, într-un selfie din fața Președinției Moldovei, în 2023. Foto: Facebook / Mart Luik.

Ivan Chihaial (32 de ani) a primit 6 ani și 6 luni de închisoare pentru spionaj. Iar Ivan Chihaial (37 de ani), a primit 2 ani și 6 luni, din care 6 luni cu executare, restul cu suspendare, cu condiția să nu comită alte infracțiuni timp de 3 ani și jumătate. Avocații inculpaților din Estonia nu ne-au oferit niciun răspuns la întrebări, până la momentul publicării acestui articol.

Aceștia trebuie să plătească și daune de peste 10 mii de euro, inclusiv cheltuieli de judecată.

„Din fericire, sistemul de stingere a incendiilor a funcționat, iar focul a fost stins rapid. Cu toate acestea, pagubele s-au ridicat la zeci de mii de euro, dar cea mai mare parte este acoperită de compania de asigurări. Acum, restaurantul nostru este deschis și apreciem faptul că mulți clienți își exprimă solidaritatea față de cauza ucraineană și împotriva acestui atac incendiar. Slava Ukraini!”, a declarat Mart Luik, proprietarul restaurantului Slava Ukraina.

Sentința însă poate fi atacată la Curtea de Apel din Tallinn.

Doi cetățeni moldoveni au fost condamnați în Estonia, conform deciziei Curții județene Harria (Harju) din 2 iulie, după ce au fost recunoscuți vinovați de incendierea restaurantului „Slava Ukraina” din Tallinn, petrecută în ianuarie anul acesta, precum și de alte infracțiuni. Investigația arată că incendiul ar fi fost comis la ordinul serviciilor speciale rusești.


Pub