Musk a făcut mai multe donaţii de mai multe milioane de dolari în cursul trimestrului al treilea către America Pac, comitetul său de acţiune politică, conform unei declaraţii federale publicate marţi, oferind grupului un buget uriaş pentru a sprijini candidatura lui Trump pentru realegere.
Un PAC (Political Action Committee) în alegerile americane este un comitet de acțiune politică creat pentru a strânge și distribui fonduri în scopul susținerii sau opoziției față de candidați politici, legi sau inițiative. Grupul a cheltuit deja peste 96 de milioane de dolari pentru promovarea lui Trump, potrivit organizației independente non-profit OpenSecrets, și aproximativ 10 milioane de dolari pentru a ajuta republicanii în cursele pentru Congres.
Bloomberg clarifică că omul de afaceri a devenit singurul donator al fondului în perioada 3 iulie - 5 septembrie.
Pe 16 octombrie, Musk a anunțat că va susține o „serie de prelegeri” în statul Pennsylvania timp de câteva zile. Intrarea la acestea va fi gratuită, dar pentru a participa trebuie să semnați o petiție pe site-ul America PAC, care, potrivit lui Musk, își exprimă sprijinul pentru „libertatea de exprimare și dreptul de a purta arme”. Pennsylvania este unul dintre cele mai importante state pentru Donald Trump și rivala sa democrată Kamala Harris în cursa prezidențială, notează The Guardian.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!