Potrivit oamenilor legii, suspecții au închiriat un autocamion cu semiremorcă din Republica Moldova, care urma să transporte marfa din Olanda către Georgia. Însă, la ieșirea din Turcia, vameșii au descoperit că vehiculul transporta de fapt teracotă uzată, nu electrocasnicele declarate oficial.
Ancheta a scos la iveală că marfa reală – în valoare mare – a fost descărcată în Turcia, unde ar fi fost vândută ilegal, iar suspecții ar fi reușit să obțină ilegal rambursarea TVA-ului.
Pe lângă prejudiciul adus bugetului, păgubită a fost și compania moldovenească de transport care a închiriat autocamionul pentru suma de 37.000 de euro. Vehiculul a fost sechestrat de autoritățile turce, iar firma riscă să răspundă juridic dacă se va dovedi că a fost implicată în schemă.
Au fost efectuate percheziții la domiciliile celor trei bărbați, cu vârste între 34 și 36 de ani, de unde s-a ridicat un calculator și alte mijloace de stocare a informației utile pentru investigație.
Investigațiile contunuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!