5 miliarde $ Trump va cere despăgubiri de la BBC într-un proces istoric 5,2 °C Temperatura minimă înregistrată astăzi dimineața în Chișinău 10,4 °C Temperatura maximă prognozată pentru astăzi la prânz 15,3 °C Temperatura maximă așteptată poimâine, îmbunătățire semnificativă a vremii
(video) Zbor de coșmar: Un avion rusesc cu 90 de pasageri la bord a început să se dezintegreze în aer

Un avion rusesc, care efectua zborul Vladivostok – Blagoveșcensk, și care avea la bord 90 de pasageri și cinci membri ai echipajului, a efectuat sâmbătă dimineață o aterizare de urgență la Habarovsk, în Orientul Îndepărtat al Rusiei, după ce aeronava a suferit o defecțiune tehnică, scrie adevărul.ro.

Foto: adevărul.ro

Martorii au relatat că în timpul zborului SSJ100 (Sukhoi Superjet), produs în Rusia, i s-a desprins o parte din învelișul metalic, iar motorul de pe partea dreaptă a pierdut elemente din carcasă. Avionul aparține companiei aeriene „Rossiya”.

Autoritățile au precizat că aterizarea s-a desfășurat fără probleme, la ora locală 9:00.

„Procuratura pentru transport din Primorie va evalua activitatea serviciilor tehnice ale aeroportului din Vladivostok care au pregătit aeronava pentru zbor”, au transmis reprezentanții instituției.

Potrivit canalului Svodka25, pasagerii au fost nevoiți să aștepte sosirea unei aeronave de rezervă din Vladivostok.

Unii dintre ei au declarat că nu intenționează să se mai urce într-un avion SSJ100 după incident și că își vor continua drumul spre Blagoveșcensk pe cont propriu. Nimeni nu ar fi fost rănit în timpul incidentului.

În urma incidentului, Comitetul de Investigații al Rusiei a deschis o verificare preliminară pentru posibila încălcare a regulilor de siguranță aeronautică, conform articolului 263 din Codul Penal al Federației Ruse.

Ancheta va stabili circumstanțele și cauzele incidentului.



Pub