„Eu totuși am vrut să mă refer la insinuările care ține de stocarea gazelor naturale în Ucraina, pentru că ele devin ridicole, trădează o cunoștință elementară a modului cum funcționează lucrurile. Da, noi stocăm gaze naturale și în România și în Ucraina. Aceste gaze se stochează sub sute de metri de pământ, argilă, nisip, care sunt în afara oricărui pericol și sunt stocate în apropiere de Republica Moldova. Cuiva din opoziție îi este frică că aceste gaze ar putea fi furate. Unicii care pot fura aceste gaze naturale sunt rușii, dacă o să ajungă vreodată, dar nu vor ajunge niciodată, pentru că Ucraina o să se apere și pe ei și pe noi. Așa că hai să încetăm aceste insinuări”, a spus Marian.
Președintele Parlamentului Igor Grosu a intervenit.
„Cineva e foarte nervos de dimineață văd că. Calm. O cafea vă rog. El s-a simțit vizat, ce să-i faci. Nu la dumnevoastră s-a referit că o să ajungeți acolo și o să le furați”, a menționat Grosu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!