„Acum un an, când s-a făcut vâlvă că nu este suficient gaz, noi avem dovezi și am fost amenințat că dacă le fac publice, poate să mi se întâmple ceva.
Consumul de gaze în țară e de 1,2 mlrd. metri cubi pe an, pe zi - 5,7 mil. metri cubi, cu devieri anumite, în anumite perioade. Ne întoarcem în luna octombrie, iată cineva a dominat și ne-a adus cel mai mare preț la gaz din Europa. S-a făcut gălăgie, noi nu avem nevoie de surplus și nu am avut deficit. Să îl întrebați pe Spînu cine a inventat schema? Suntem delapidați de mil. de dolari”, a declarat Ceban.
În replică, ministrul Andrei Spînu a declarat că îl va ataca în instanță pe Ceban „pentru minciunile grave spuse deliberat, cu intenția de a destabiliza situația în țară”. „Cererea de chemare în judecată se pregătește deja, iar Primarul va fi obligat să măture Primăria timp de 1 an după pierderea procesului”, a adăugat Spînu.
„Minciunile halucinante aruncate de primarul Ceban în adresa mea confirmă că pe Ceban îl doare-n cot de problemele orașului și că unicul lui scop este să servească interesele unui stat autoritar. Tot ce vrea el este să provoace neîncredere, haos și dezbinare între cetățenii Republicii Moldova, chiar dacă asta înseamnă să-și trădeze propria țară.
După dezvăluirile din ultimele zile precum că Ceban, alături de Șor, Dodon și alți corupți, primește finanțare și are legături cu serviciile secrete rusești, primarul își dă arama pe față și redevine politicianul agresiv și mincinos de odinioară. Problemele Chișinăului sunt lăsate deoparte, iar primarul revine la ocupația lui preferată - să mintă cu nerușinare”, a scris Spînu, pe Telegram.
Și șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a comentat acuzațiile.
„Sunt sincer surprins de acuzațiile la adresa mea. „Moldovagaz” a fost întotdeauna deschisă unei cooperări constructive, a răspuns solicitărilor și propunerilor autorităților municipale și va continua să facă același lucru. În același timp, compania și toate filialele sale sunt solidare cu sectorul energetic la subiectul privind economia de energie”, a scris Ceban.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!