20,3 lei/m³ Tariful de gaz 20,3 lei/m³ din 1 septembrie, majorat de ANRE 1.600 drone 1.600 de drone interceptate în Rusia, în ziua finală a alegerilor 1 dronă Dronă văzută la Orhei, explozie la Călărași, fără fragmente la sol 26,4 °C Maximă 26,4°C astăzi la Chișinău, cer parțial noros, fără ploi
„Următorii 30-40 de ani vor fi foarte dificili”: Avertismentul unui economist celebru despre criza căreia Occidentul nu îi va face față

Scăderea natalității, îmbătrânirea populației, creșterea raportului de dependență demografică, nevoia de a cheltui mai mult pe apărare și pentru combaterea schimbărilor climatice și nivelurile tot mai ridicate ale datoriilor publice creează o criză fiscală căreia guvernele încă nu îi pot face față, a avertizat celebrul economist britanic Charles Goodhart, care a precizat în timpul unui podcast recent că „următorii 30-40 de ani vor fi foarte dificili”, scrie digi24.ro.

Foto: Captură ecran

„Cei care au trăit în special în anii dintre 1950 și 2020 – acei 70 de ani au fost, probabil, cei mai buni ani în privința creșterii, nivelului de trai și condițiilor pe care nu doar Marea Britanie, dar practic toată lumea occidentală i-a văzut vreodată”, a spus Goodhart, care va împlini 90 de ani în luna octombrie. 

„Nu știam noi cât de norocoși eram, iar multe dintre condițiile care ne-au dat acea perioadă magnifică au dispărut”, potrivit lui Goodhart. 

Economistul britanic este profesor emerit la London School of Economics și a fost un oficial important al Băncii Angliei. Legea lui Goodhart, potrivit căreia „când o măsură devine o țintă, încetează să mai fie o măsură bună”, îi poartă numele întrucât economistul britanic este cel care a exprimat prima oară ideea centrală a enunțului într-un articol din 1975 despre politica monetară a Marii Britanii.

Una dintre cele mai importante lecții pe care le putem învăța de la Goodhart este că schimbările demografice s-ar putea dovedi mai importante decât multele dezbateri care îi preocupă în prezent pe șefii băncilor centrale, relatează Financial Times. 

Dacă ești pesimist și greșești, ești fericit, pentru că situația este mai bună decât te temeai

Goodhart a fost unul dintre primii experți care au susținut că rolul factorilor favorabili ce, timp de trei decenii, au făcut misiunea băncilor centrale ușoară – scăderea inflației, forța de muncă ieftină și ratele scăzute ale dobânzilor – s-a inversat. 

Costurile crescute asociate cu pensiile și asistența medicală vor pune o presiune tot mai mare asupra inflației și a ratelor reale ale dobânzilor. Problema este agravată și de nivelul ridicat al datoriilor publice: multe bănci centrale nu mai pot lupta contra inflației fără să riște turbulențe pe piața obligațiunilor. 

„Am fost mereu un pesimist, în parte pentru că dacă greșești, ești fericit, întrucât situația este, de fapt, mai bună decât te temeai”, a spus Goodhart. „Dar dacă ești un optimist și ai greșit, este de două ori mai rău, pentru că nu doar că ai greșit, dar lucrurile sunt chiar mai rele decât te-ai fi așteptat.” 

În timpul podcastului, Goodhart a spus că oamenii trebuie să se pregătească pentru un viitor care va fi tot mai greu de navigat, potrivit ABC News. 

Primele decenii ale erei de țintire a inflației în Marea Britanie, care a început în anii ‘90, a coincis cu o perioadă de globalizare în care țările occidentale și-au mutat tot mai mult producția în țări străine și și-au reorientat producția internă spre servicii. 

„Băncile centrale făceau exact ce doreau guvernele, făcându-le viața mai ușoară prin scăderea ratelor dobânzilor”, a spus Goodhart. 

„A fost o perioadă favorabilă, însă oamenii nu au realizat cât de temporară și favorabilă era, în parte din cauză că ei credeau că totul se datora genialității și expertizei băncilor centrale în menținerea acestor ținte de inflație.” 

„Dar pentru băncile centrale nu a fost deloc dificil”, a mai spus Goodhart. „Într-adevăr, dacă iei perioada de după marea criză financiară, problema pe care o aveau băncile centrale era relaxarea suficientă a politicii monetare pentru a readuce inflația la nivelul țintă.”

Obstacolele pe care tinerii trebuie să le înfrunte astăzi pentru a intra în câmpul muncii sunt incredibil de dure 

Din păcate, acel declin pe termen lung al ratelor dobânzilor începând cu anii ‘90 a contribuit la dificultățile legate de obținerea unei locuințe pe care le resimt tinerii din ziua de azi, pentru că valoarea activelor a crescut foarte rapid în raport cu veniturile în acele decenii, a explicat Goodhart. 

„Pe măsură ce ratele dobânzilor scad, valorile activelor cresc.” Tinerii de acum trăiesc într-o lume foarte diferită. Nivelul de trai continuă să crească, însă mult mai încet decât ritmul cu care societatea era obișnuită. 

Obstacolele pe care tinerii trebuie să le înfrunte astăzi pentru a intra în câmpul muncii sunt incredibil de dure, potrivit lui Goodhart. 

„Cred că condițiile pentru tinerii absolvenți de universități, în acest moment, sunt considerabil mai grele decât ar fi fost în alte condiții, din cauza inteligenței artificiale.” 

„Și, din nou, adaugă la asta problema că nu îți poți permite o locuință și faptul că este tot mai greu să își găsești un job”, a spus economistul britanic. Tinerii care se orientează înspre joburile de birou „li se alătură cu siguranță celor din clasa muncitoare în convingerea conform căreia condițiile s-au schimbat în defavoarea lor.” 

În următoarele decenii, îmbătrânirea populației îi va supune pe lucrătorii mai tineri unei poveri fiscale tot mai mari, iar guvernul britanic va fi nevoit să restructureze sistemul de impozitare pentru a se adapta unor realități demografice și fiscale grave, a mai spus Goodhart. 

„Ar trebui să treacă de la taxarea veniturilor și profiturilor la taxarea activelor, în special a pământurilor și proprietăților”, a spus economistul. „Trebuie să mutăm povara fiscală de pe umerii producătorilor – muncitori și oameni de afaceri – și să o transferăm celor care au active a căror valoare a înregistrat o creștere spectaculoasă.” 

Bineînțeles, orice încercare de a taxa mai aspru activele și terenurile oamenilor foarte bogați îi va nemulțumi pe unii dintre ei, care se vor opune acestor schimbări.

Partidele de dreapta și de stânga devin tot mai extremiste 

O altă problemă care nu exista în trecut este cea a „polarizării politice tot mai accentuate” atât a partidelor de dreapta, cât și a celor de stânga, care devin tot mai extremiste, a spus economistul britanic. 

Întrebat dacă pentru situația în care ne aflăm astăzi este de vină și eșecul partidelor de centru („calea de mijloc”), Goodhart a spus că nu îi este clar ce altceva ar fi putut ele să facă. 

„Dacă te uiți la indicatorii economici, o combinație între declinul foarte pronunțat al natalității peste tot, ascensiunea Chinei, sfârșitul imperiului sovietic și includerea Europei de Est în sistemul comercial mondial, era inevitabil să se ajungă la o scădere a salariilor reale în economiile dezvoltate, întrucât a apărut o ofertă uriașă de forță de muncă ieftină în plus în alte regiuni”, a spus Goodhart. 

„Din cauză că politicienii nu au abordat problema înrăutățirii severe a poziției fiscale, va fi foarte greu pentru băncile centrale să mențină ținta de inflație și controlul monetar”, a avertizat economistul britanic. 

Se va mai reveni vreodată la perioada de prosperitate? „Oh, da, nu spune niciodată ‘niciodată’ despre nimic”, a încheiat ironic Goodhart.


Pub