Pompierii au avut misiunea de a face cercetarea la faţa locului, evacuarea şi salvarea persoanelor din interiorul localului, dar şi stingerea incendiului de proporţii. Poliţia a încercuit zona şi a început primele cercetări. La faţa locului a avut loc trierea persoanelor care au suportat traumatisme, arsuri şi leziuni, iar responsabilii au luat decizii operative privind intervenţia în lichidarea consecinţelor situaţiei excepţionale.
Potrivit scenariului, incendiul a cuprins o suprafaţă impunătoare din localul de noapte în care se aflau cel puţin 250 de oameni. La faţa locului au intervenit majoritatea autospecialelor din garnizoana municipiului Chişinău, dar şi ambulanţe de terapie intensivă. Exerciţiul a avut loc în timp real, iar echipajele de intervenție nu au cunoscut despre simulare, crezând că intervin într-o situaţie de amploare reală.
Scopul exerciţiului a fost de a testa capacităţile de intervenţie a tuturor serviciilor de urgenţă în situaţii excepţionale în timp real şi în condiţii similare celor reale.
IGSU a planificat aplicaţia similar incendiului din Clubul de noapte Colectiv, produs în capitala României acum patru ani.
club de noapte / Sursa:IGSU
club de noapte / Sursa:IGSU
club de noapte / Sursa:IGSU
club de noapte / Sursa:IGSU
club de noapte / Sursa:IGSU
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!