23,05 lei/l Benzina trece pragul de 23 lei/l cu 6 bani motorina la 19,92 lei/l +9 bani preturi ANRE weekend 1,50 lei Reducere propusa de Energocom la tariful gazelor naturale pentru consumatori casnici 300 Persoane traumatizate de gheata la urgenta 39 internati 18 operati neurochirurgie 70 consultati 1.000 Arbori taiati ilegal Ghidighici control inopinant prejudiciu peste 500.000 lei incendiati urme
S-a ieftinit uleiul de floarea soarelului: Produsul a ajuns să coste cu 13 lei mai puțin, după ce a fost inclus în lista produselor de primă necesitate
Una dintre cele mai mari rețele de magazine a redus cu circa 30% prețul uleiului de floarea soarelui. Astfel, uleiul ambalat în sticle de plastic de 955 ml costă acum pe raftul magazinelor 34-35 de lei, comparativ cu prețul anterior de 46-48 de lei. Adică avem o ieftinire cu 12-13 lei sau cu aproximativ 25%, scrie mold-street.
Foto: Trans-Oil

Ieftinirea survine după ce săptămâna trecută Comisia pentru Situații Excepționale a decis, că pe perioada stării de urgență, uleiurile dezodorizate vor face parte din lista produselor social importante, prețul de comercializare a căror este reglementat.

„În condițiile în care Grupul Trans-Oil a respectat promisiunea de a nu crește prețul la uleiul rafinat pentru piața internă pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 1 martie 2022, și în pofida faptului că Grupul continuă să înregistreze pierderi din vânzarea uleiului pe piața internă (fapt semnalat și Consiliului Concurenței), acționarii Grupului Trans-Oil au luat decizia de a menține prețul actual al producătorului de 29,1 lei (TVA inclus) pentru o sticlă de ulei „FLORIS” pe piața internă a Republicii Moldova, valabil de la data instituirii situației excepționale de către Parlamentul Republicii Moldova până în prezent”, se arată într-un comunicat emis de Trans-Oil.

Litrul de ulei vegetal a ajuns să coste 50 de lei, mai scump cu 25%. Uleiul ambalat în sticle de plastic de 955 ml costă de la 48 la 50 de lei față de prețul anterior de 36-39 de lei. Adică s-a scumpit cu 12 lei sau cu aproximativ 25%.

Fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari, a cerut de la Consiliul Concurenței demararea anchetei pe faptul scumpirii. Acesta acuză compania Trans Oil Oficial că a profitat de situația foarte dificilă cu exportul produselor agricole din Ucraina și a început să cumpere producția de acolo cu prețuri reduse. „A micșorat prețul de achiziționare a materiei prime, a majorat semnificativ venitul de la exportul de floarea soarelui și porumbului, a lăsat mulți agricultori din Moldova cu producția la elevatoarele și fără posibilitatea comercializării acesteia, iar acum, compania a hotărât să ridice brusc prețul - Așa arată economia monopolizată”, a scris Slusari. În context, cesta declară că așteaptă „deja mult timp răspuns cu acțiuni concrete din partea autorităților abilitate”.

Consiliul Concurenței a anunțat că investighează cauzele scumpirii uleiului vegetal. Instituția a cerut documentele și informațiile relevante de la producătorul de ulei de floarea-soarelui pentru a elucida aspectele ce țin de prețul majorat.


Pub