Antrenorul s-a lovit de un val de critici venit din partea conaționalilor săi, întrucât jocul vedetelor pe care le-a pregătit a lăsat de dorit la Europeanul din Germania. Și acest fapt a contat pentru Gareth Southgate în momentul luării deciziei de a o apuca pe alt drum în carieră.
După cum era de așteptat, jurnaliștii britanici au început deja să întocmească liste cu nume ale posibililor antrenori care i-ar putea lua locul lui Gareth Southgate. Potrivit informațiilor lansate în presă de englezi, Eddie Howe, Graham Potter sau Mauricio Pochettino ar reprezenta cele mai bune soluții pentru naționala „Celor trei lei”.
Un alt tehnician important din Europa a apărut în conversație. Este vorba despre Thomas Tuchel, ex-antrenorul celor de la Chelsea, cu care a cucerit trofeul Champions League (2021), și al lui Bayern Munchen. Neamțul și-ar fi manifestat dorința de a ajunge selecționerul lui Jude Bellingham și al celorlalte superstaruri din lotul Angliei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!