Victoria, venită prin decizie unanimă (115-113, 115-113, 116-111), îl propulsează pe Crawford într-o categorie exclusivistă, pe care niciun alt pugilist nu a mai atins-o.
Pariul nebun al lui Crawford a fost câștigător. Americanul, care dominase autoritar categoriile super-ușoară și semimijlocie, a făcut un salt uriaș, de trei divizii de greutate, pentru a-l înfrunta pe Canelo pe teritoriul acestuia, la super-mijlocie. În fața a 70.000 de spectatori, "Bud" a oferit o lecție de tehnică și inteligență, reușind să devină primul boxer din istorie care unifică toate centurile majore la trei categorii de greutate diferite.
Canelo, învins dar acoperit de bani
Meciul, pus în scenă de Turki Alalshikh și Dana White, a fost un succes colosal și din punct de vedere mediatic, fiind considerat cel mai urmărit eveniment de box din ultimii 50 de ani, în parte datorită difuzării gratuite pentru abonații Netflix. Discrepanța financiară a fost însă uriașă. În timp ce Crawford a plecat acasă cu aproximativ 10 milioane de dolari pentru performanța sa legendară, Canelo Alvarez a încasat o sumă astronomică de 150 de milioane de dolari, în ciuda înfrângerii.
Pentru Canelo, aceasta marchează a treia înfrângere din carieră, după cele suferite în fața lui Floyd Mayweather Jr. și Dmitry Bivol. Chiar și așa, mexicanul rămâne unul dintre cele mai mari nume din istoria recentă a sportului. Însă seara de la Las Vegas a fost despre un singur om: Terence Crawford, care și-a cimentat definitiv statutul de legendă și a deschis o nouă eră în "sportul nobil".
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!