„Referitor la grațierea lui Șepeli, ce credeți dvs că nu a funcționat?”
„Actul de grațiere e un act de iertare, care este folosit cam peste tot. Nu există niciodată 100% siguranță că omul după ce a fost grațiat nu va recidiva, nu va comite ilegalități sau crime. Noi am verificat și verificările au fost detaliate. În cazul dat, din lista celor 5 care a venit de la Procuratură, pentru că Procuratura a venit cu o listă de 5 oameni și au fost doi procurori generali diferiți care au semnat, a fost întâi o scrisoare, după care a venit o scrisoare de la alt procuror general. În această scrisoare se indica faptul că această persoană și altele 4 erau victime ale traficului de ființe umane. Comisia și am tot respectul și toată încrederea în membrii Comisiei de grațiere, a făcut interviuri. Din toți cei 5, doar acesta a fost recomandat pentru grațiere, pentru că nu avea antecedente, pentru că nu doar caracteristova de la penitenciar a fost bună
Din toți doar acesta a fost recoamandat, dar și interviuri separate au făcut membrii comisiei, dincolo de caracteristica venită de la penitenciar, au fost și organizații din societatea civilă care au zis că da, cel mai probabil este vorba despre trafic de ființe umane”.
„Apropo, acest om urma să iasă din închisoare peste 7 luni, el oricum ar fi ieșit. A fost o problemă, pentru că informația care ne-a lipsit și trebuie să vedem de ce, că noi nu am fost informați că deja a fost o decizie a instanței de judecată și că le urma să rămână doar 7 luni în închisoare”, a conchis Maia Sandu.
Cei doi procurori la care s-a referit Maia Sandu sunt Alexandr Stoianoglo și Dumitru Robu, numit în funcție după reținerea lui Stoianoglo.
Pe 19 februarie, PCCOCS și INI au descins cu percheziții într-o cauză ce vizează pregătirea lichidării fizice a mai multor persoane publice din Ucraina. Printre suspecți s-ar regăsi și Nicolai Șepeli, grațiat anterior de Maia Sandu.
Aparatul Președintelui Republicii Moldova a anunțat despre decizia de revocare a Decretului nr. 418-IX din 11.04.2022, care prevedea acordarea grațieri.
Ulterior, Președinția Republicii Moldova a venit cu explicații detaliate în cazul grațierii lui Șepeli Nicolai Andrei și al revocării ulterioare a decretului.
Procuratura Generală a declarat că poziția sa oficială a fost deja expusă într-un comunicat anterior și că informațiile furnizate în 2021 au vizat exclusiv protecția drepturilor persoanelor identificate drept victime ale traficului de ființe umane.
Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a reacționat public, după ce numele său a fost invocat în contextul scandalului legat de grațierea lui Nicolai Șepeli. „Când decizia e a ta, procedura e a ta, votul e al tău și decretul poartă semnătura ta, dar consecințele devin incomode - îți trebuie un vinovat. Numele de cod: Stoianoglo”, a scris actualul deputat.
Membrul CSM, Ion Guzun, fost președinte al Comisiei pentru grațieri, a oferit explicații privind abținerea sa de la votul în cazul lui Nicolai Șepeli, precizând că decizia a fost luată pentru a evita eventuale riscuri în dosarele ce vizează cetățenii moldoveni condamnați în Federația Rusă.
Pe 20 februarie, trei dintre cei patru moldoveni reținuți după ce ar fi fost recrutați de Rusia pentru a comite asasinate în Ucraina au primit mandate de arest preventiv pentru 30 de zile.
Acum câteva zile, membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ion Guzun, fost președinte al Comisiei de Grațiere, a oferit mai multe detalii pe cazul lui Nicolai Șepeli, explicând și modul în care candidatura acestuia a fost selectată pentru eliberare. „Am avut documente de la instituțiile de stat, am avut dosarul personal al persoanei. Nu putem să zicem că am venit într-o zi, am examinat totul și am luat o decizie. Nicidecum nu. Chiar și la data când am avut discuția cu reprezentanții Procuraturii, ai Ministerului Justiției și ai organizației La Strada, până când s-a examinat acest dosar în final, a durat mai multe luni. Deci nu am luat o decizie pripită”, a spus Guzun.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!