10 zile Termen de vânzare a activelor Lukoil la Aeroport; statul vizează preluarea 4 percheziții Percheziții la Penitenciarul Brănești în dosarul „Kitaeț”; bunuri ridicate 19,7102 lei/€ Cursul BNM pentru weekend; leul se întărește la dolar, slăbește la euro 1,9 mld. € Sumă anunțată de Metsola ca debursată de UE pentru reformele Moldovei
(video) Scandalul „diplomelor falsificate” la USMF. Și semnătura deputatului PAS, Adrian Belîi, stă în acte: „N-am făcut nimic decât să ne exercităm atribuțiile”

După semnătura ministrului Sănătății, Emil Ceban, și semnătura deputatului PAS, Adrian Belîi, stă în diplomele medicilor acuzați de procurorii români că le-au obținut fraudulos la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău. „N-am făcut nimic decât să ne exercităm atribuțiile. Dacă se va ajunge în instanță, voi depune orice mărturie care mi se va cere”, a spus parlamentarul într-o reacție.

Foto: colaj

„N-am făcut nimic decât să ne exercităm atribuțiile. Dacă se va ajunge în instanță, voi depune orice mărturie care mi se va cere.

Eu, prin ordinul rectorului, sunt numit periodic președinte al comisiei de examinare pentru două specialități, medicină de urgență, anestezie și terapie intensivă. Semnătura mea figurează pe diplome în această calitate. Examenul de licență la rezidențiat are trei etape și este evaluat de trei echipe diferite de examinatori, partea practică, partea teoretică, care este test grilă și examenul teoretic. Astfel, în misiunea președintelui comisiei de examinare nu stă validarea prezenței studenților pe parcursul anilor de studii”, a explicat deputatul.

Procurorii şi poliţiştii români au descins cu percheziţii într-un dosar care vizează înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Mai mulţi medici au cerut Ministerului Sănătăţii recunoaşterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, dar procurorii suspectează că Rezidenţiatul nu s-a efectuat în realitate.

Presa romană scrie că pe diplomele de rezidențiat ale unor medici moldoveni despre care procurorii români susțin că au fost obținute fraudulos stă semnatura rectorului, Emil Ceban, actualul minstru al Sănătății. „În calitatea mea de rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, am semnat anual mii de diplome. Procesul de eliberare a acestora este unul digitalizat și riguros reglementat, iar semnătura rectorului este o etapă obligatorie. Nu am avut niciodată motive să pun la îndoială veridicitatea acestor documente”, a explicat Ceban.

Anterior, Emil Ceban a declarat că acuzațiile procurorilor români privind rezidențiatul fictiv în instituție sunt false. „Totul este digitalizat, fiecare examen este digitalizat, orice notă pusă nu se poate schimba, se vede la fiecare oră cine a intrat și a ieșit din sistem”, a ultimul.


Pub