(doc) Membrii PŞor, scos în afara legii, pot fi înregistraţi la alegerile locale: CC a suspendat prevederea, care a impus interdicţia, până la examinarea în fond a unei sesizări

Curtea Constituțională a suspendat joi, 28 septembrie, prevederile Codului electoral privind interdicția aplicată unor persoane asociate partidelor politice declarate neconstituționale să candideze la alegeri, în urma unei sesizări.

Foto: partidulsor.md

Sesizarea a fost depusă de Marina Tauber, Reghina Apostolova, Vadim Fotescu, Denis Ulanov și Petru Jardan, deputații Partidului ȘOR, scos în afara legii,

Ședința pentru examinarea în fond este programată pentru 3 octombrie 2023.

Pe 19 septembrie, Curtea Constituțională a sistat examinarea articolului care interzice alegerea liderilor PȘor și nu va relua procesul. Hotărârea este definitivă.

Judecătorii de la Curtea Constituțională au admis spre examinare contestarea privind ultimele modificări la Codul Electoral, potrivit cărora, liderii Partidului Șor, scos în afara legii anterior, nu pot accede în funcții elective, pentru o perioadă de cel puțin 3 ani. Prevederea e calificată, de unii juriști, contrară drepturilor fundamentale stabilite de Constituția Republicii Moldova, printre care și cel „de a fi ales”.

Partidul Politic „Șor” a fost declarat neconstituțional.

Prim-ministrul, Dorin Recean, a venit cu un comentariu, după decizia Curții Constituționale (CC) de a declara Partidul Șor neconstituțional.

„Maia Sandu și PAS în zadar se bucură azi de interzicerea Partidului Șor. De fapt cei din PAS au auzit acum un verdict al Curtea Constituționale (CC) care descrie viitorul lor ca partid. Istoria și țara se vor răzbuna”. Declarația îi aparține fostului șef de stat, Igor Dodon, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul Șor. Ex-președintele a menționat că „este regretabil că rolul de killer politic al Guvernarii l-a înfăptuit Curtea Constituțională”.

Liderul Partidului Politic Platforma DA, Dinu Plîngău, salută decizia luată de Curtea Constituțională privind scoaterea Partidului Șor în afara legii.

Fostul prim-ministru, Ion Chicu, a venit cu o scurtă reacție, după ce magistrații CC au declarat drept neconstituțional Partidul Șor.

Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu o reacție, după scoaterea Partidului Șor în afara legii.

Partidul Politic „Șor” este declarat neconstituțional. O decizie în acest sens a fost pronunțată de magistrații Înaltei Curți.

În noiembrie, Curtea Constituțională anunța că sesizarea privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor” se află spre examinare. Astfel, au fost solicitate opinia Partidului „Șor”, dar și a autorităților.

Curtea Constituțională a restituit pe 10 noiembrie 2022, sesizarea privind verificarea constituționalității Partidului Șor, „în vederea lichidării neajunsurilor”.

Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii de Guvern prin care Ministerul Justiției propune verificarea constituționalității Partidului Șor.

Sergiu Litvinenco, a anunțat pe 8 noiembrie 2022 că a pregătit o sesizare la Curtea Constituțională prin care va cere declararea neconstituționalității Partidului Șor.


Pub