35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
PCRM, nemulțumit de plasarea Marinei Tauber în Penitenciarul 13 „alături de bandiți și ucigași”: E inadecvat să izolezi o femeie, politician cunoscut, într-un loc atât de înfiorător

Partidul Comuniștilor din Moldova „urmărește cu îngrijorare profundă cum regimul anti-popor duce o represiune politică”. „Dosare penale deschise pe numele membrilor PSRM, persecutarea partidului Șor, interdicția opoziției la postul național de televiziune, ignorarea proiectelor parlamentare ale opoziției au un singur scop”, se arată într-o declarație a PCRM.  „Însă aceste acțiuni nu sunt suficiente. Reținerea deputatei Marina Tauber și plasarea acesteia în arest în penitenciarul 13, unde își ispășesc pedeapsa bandiții, violatorii și ucigașii, este total neadecvat. De ce să izolezi într-un loc atât de înfiorător o femeie tânără, politician cunoscut, care nu va evada nicăieri și nu prezintă pericol pentru societate și este gata să colaboreze cu ancheta?”, se întreabă membrii PCRM.

Foto: realitate.md

„Nu poate exista decât un singur răspuns: autoritățile sunt deranjate de popularitatea tot mai mare a partidelor de opoziție, de stânga, inclusiv a partidului Șor. Nu este o coincidență că arestarea Marinei Tauber a avut loc imediat după publicarea unui sondaj sociologic recent, care a sunat ca un verdict asupra partidului de guvernare. Studiul sociologic a arătat o creștere bruscă a încrederii în partidul Șor. Și a urmat imediat represiunea împotriva acestei formațiuni politice, inclusiv arestarea unuia dintre liderii partidului, Marina Tauber.

„Justiția” PAS are un caracter selectiv și politizat. Regimul se transformă în dictatură sub ochii noștri. Nu a fost deschis niciun dosar penal împotriva membrilor și susținătorilor PAS. Asupra lor „lupta fără compromis” împotriva corupției nu se răsfrânge. 

Astăzi, pentru a fi considerat un criminal, trebuie doar să critici guvernul și să participi la proteste”, se arată în declarație.

PCRM protestează ferm împotriva metodelor folosite împotriva celor mai activi reprezentanți ai opoziției de stânga și cere respectarea strictă a tuturor normelor și drepturilor procedurale, precum și eliberarea urgentă a Marinei Tauber.

„Amintim celor care sunt încă la putere: peste 48 la sută dintre alegători au votat pentru noi, pentru opoziție, la alegeri. Un număr imens de probleme critice s-au acumulat în țară. Tocmai asupra lor ar trebui să se concentreze atenția și eforturile autoritățile. Și noi, opoziția, ținând cont de experiența și cunoștințele noastre, suntem gata să contribuim la soluționarea acestora”, au adăugat aceștia.


Pub